Bărbatul este pacient la Terapie Intensivă la Spitalul Județean. El s-a urcat pe pervazul unui geam de la etajul al doilea al clădirii și amenință că se aruncă, spunând că cineva a încercat să îl omoare.
Polițiștii și pompierii se află la fața locului și încearcă să-l convingă să coboare în siguranță.
Potrivit medicilor, este vorba de un tânăr care a ajuns la spital după ce a încercat să se sinucidă.
„Este un tânăr care a negat că ar fi luat insecticid în scop suicid, care are evidente tulburări comportamentale, a fost agresiv pe tot parcursul zilei şi la un moment-dat a reuşit să-şi smulgă tot şi a ieşit pe o terasă. Colegii mei de gardă nu au ce să facă, au chemat poliţia şi pompierii şi în eventualitatea fericită în care reuşesc să-l recupereze îl vor duce la Psihiatrie. El a fost reţinut pe secţia de Terapie Intensivă, chiar dacă el a venit la 24 de ore de la ingestie, a ingerat un insecticid organo-fosforic cu potenţial letal. Noi l-am reţinut pe secţie, dar toată ziua s-a zbătut, este recalcitrant, agresiv, încontinuu a ameninţat personalul medical. Cât am putut colabora cu el am colaborat, i-am administrat tratament, dar într-o criză a ieşit pe geam. Sperăm că se va termina cu bine”, a spus doctorul Ovidiu Bedreag, şeful secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara.
UPDATE. Pompierii au pregătit o saltea gonflabilă
Polițiștii și pompierii continuă discuțiile cu bărbatul, în încercarea de a-l convinge să coboare în siguranță. Pompierii au adus o saltea gonflabilă, care ar atenua căderea bărbatului, în cazul în care refuză să revină în salon.
Tânărul a ajuns miercuri la Spitalul Județean Timișoara. El este cioban și le-a povestit medicilor că a băut din greșeală o substanță folosită pentru tratarea scabiei la oi, deoarece a confundat sticla în care se afla aceasta cu cea în care avea apă.
“A fost preluat de medicii de la Terapie Intensivă și Toxicologie, a fost diagnosticat, a fost tratat, în urma tratamentului a avut o evoluție favorabilă, dar din păcate, având în vedere tulburările pe care le prezintă, ne confruntăm cu această situație. Sperăm ca cei de la pompieri, de la poliție, oameni competenți în rezolvarea unor asemenea probleme, să reușească să-l convingă să nu facă acest gest, pentru că, repet, evoluția în spital a fost favorabilă și ar fi păcat ca după intervenția medicilor să se întâmple ceva din proprie voință”, a declarat Marius Craina, directorul Spitalului Județean Timișoara.
UPDATE2. Bărbatul a fost convins să coboare în siguranță
Polițiștii și pompierii au reușit să convingă pacientul Spitalului Județean Timișoara să coboare în siguranță de pe pervazul geamului. Acesta a intrat înapoi în salon.
Citiți principiile noastre de moderare aici!