La Timișoara a fost realizată în premieră procedura de embolizare a unei malformații arteriovenoase faciale de mari dimensiuni, aproximativ 6 centimetri, deosebit de complexă, care punea în pericol viața micuței paciente în vârstă de 11 ani. Intervenția a avut loc sâmbătă și a fost un succes.
Intervenția de embolizare a fost efectuată de echipa de neuroradiologie și radiologie intervențională a spitalului, condusă de dr. Cristian Mihalea. Din echipă au mai făcut parte dr. Tutelcă Adrian, dr. Juratu Cătălin și dr. Păiușan Laurențiu.
„Procedura a constat în embolizarea supraselectivă a patru ramuri din artera maxilară internă ce alimentau acestă malformație arteriovenoasă facial și a durat aproximativ șase ore. La finalul intervenției s-a obținut excluderea în proporție de 75-80 la sută a malformației și totodată reducerea exponențială a riscului hemoragic al pacientei”, transmit reprezentanții Spitalului Județean Timișoara.
Prima intervenție pe cale chirurgicală a fost efectuată în ziua de joi, 21 septembrie, și a reușit să oprească temporar sângerarea activă, salvând viața pacientei, și a dat răgazul suficient pentru planificarea în următoarele 48 de ore a tratamentului endovascular minim invaziv. Din cauza rupturii și a hemoragiei consecutive în cavitatea bucală, această procedură de embolizare se impunea de urgență. Micuța pacientă a fost transferată la Spitalul Județean, în stare de comă indusă, de la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, vineri, 22 septembrie. Apoi a urmat intervenția celor de la Spitalul Județean, care a fost un succes.
„Pentru unitatea noastră managementul pluridisciplinar al acestei paciente a reprezentat o provocare deosebită. Secția de chirurgie pediatrică (Dr. Boia Eugen, Dr. Popoiu Călin și Dr. Stănciulescu Corina), secția de chirurgie maxilo-facială (Dr. Eduard Paraschivescu), secția de neurochirurgie (Dr. Horia Pleș și Dr. Stanca Pleș), secția ATI (Dr. Săndesc Dorel, Dr. Bedreag Ovidiu, Dr. Luca Loredana, Dr. Anelore Gruneantu și Dr. Cucui Cozma Cosmina) și personalul secției de radiologie și imagistică medicală (Dr. Bârsășteanu Florin, Dr. Cristian Mihalea, Dr.Tutelcă Adrian, Dr. Juratu Cătălin și Dr. Păiușan Laurențiu) au fost implicate în egală măsură”, transmite biroul de Presă al Spitalului Județean Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!