Interventie de urgenta la acoperisul Colegiului CD Loga din Timisoara

De Valentin Rusu
8Comentarii
Interventie de urgenta la acoperisul Colegiului CD Loga din Timisoara
Acoperișul clădirii unde îşi desfăşoară cursurile elevii de la Colegiul C.D. Loga din Timișoara are peste 60 de găuri, pe unde apa de ploaie ajunge în sălile de clasă. Deja s-au obişnuit cei de la liceu cu o asemenea situaţie şi chiar şi cel mai mic elev ştie că trebuie reabilitat acoperişul. Acum, Primăria Timişoara a trimis o firmă care a făcut intervenţii de urgenţă la acest acoperiş.

Au pus țigle, acolo unde s-a putut, au mai intervenit în zone ale acoperişului unde se putea interveni. Lucrarea este foarte complexă, nu pot să facă acum mare lucru, unele zone sunt putrede de la atâta ploaie. Nu au putut să intervină peste tot pentru că în unele locuri aveau nevoie de schele foarte grele și exista pericolul să fie afectat tavanul.

Cei de la Loga vor trece prin iarnă cu unele spaţii acoperite, altele nu, pentru că lucrări de amploare se pot face abia la primăvară.

Loga este liceul care a dat doi olimpici în ultimul timp. Este vorba despre Marius Posa, care a obținut aurul în India, la Olimpiada de Ştiinţele Pământului și de Andrei Heidelbacher, care a primit medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor