Intersecţie din Timişoara blocată de un accident

26Comentarii
Intersecţie din Timişoara blocată de un accident
Două autovehicule s-au ciocnit, joi după-amiază, în intersecţia de la Modern. O pasageră a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de un echipaj al salvării. 

Traficul în intersecţia de la Modern s-a desfăşurat cu dificultate, din cauza autoturismelor blocate în trafic. Un agent de la Poliţia municipiului Timişoara, aflat în afara orelor de serviciu, se deplasa cu un Volvo pe strada Simion Bărnuţiu spre ieşirea din oraş. El a intrat cu maşina în plin într-un autoturism Toyota, al cărui şofer a încercat să vireze la stânga, către strada Dorobanţilor. Şoferii celor două autoturisme dau vina unul pe celălalt, acuzându-se reciproc că au trecut pe culoarea roşie a semaforului. Pasagera aflată pe scaunul din dreapta în autoturismul Toyota a fost transportată la spital de un echipaj al ambulanţei, având nevoie de îngrijiri medicale. A fost necesară şi intervenţia pompierilor de la descarcerare, care au deconectat bateria unuia dintre autovehicule, pentru a elimina pericolul producerii unui incendiu.

Agenţii de circulaţie fac măsurători şi încearcă să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului.



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor