Internarea lui Castro a amânat carnavalul

Internarea lui Castro a amânat carnavalul
Carnavalul care ar fi trebuit să aibă loc în Havana şi în oraşele mari cubaneze, zilele acestea, a fost amânat pentru o perioadă încă neprecizată din pricina stării precare de sănătate a lui Fidel Castro.

În mod normal, în această perioadă, Cuba trăia o atmosferă de fiesta continuă. Chiar dacă nu avea strălucirea şi dimensiunile carnavalului de la Rio, cel din capitala Cubei încerca să ţină pasul. Nici autorităţile şi nici localnicii nu consideră însă potrivit ca lumea să se distreze în timp ce El Lider Maximo se află pe patul de suferinţă.

Acum în Cuba, populaţia aşteaptă veşti despre starea sănătăţii lui Castro. Autorităţile vor să dea senzaţia că viaţa merge înainte, dar atmosfera este mai degrabă încordată. Pe străzile Havanei s-au îndesit patrulele de poliţie, dublate de cele ale comitetelor cetăţeneşti, pentru a preveni orice tulburare a ordinii publice.

În afară de comunicatul de ieri, când liderul suprem îşi asigura concetăţenii că totul este în regulă şi are un moral foarte ridicat, nici un detaliu nu a scăpat din clinica în care este îngrijit. Nici înlocuitorul său provizoriu, Raul Castro, nu şi-a făcut apariţia în public. În schimb la Miami, numeroasa comunitate a imigranţilor cubanezi continuă să celebreze dispariţia, fie ea şi temporară, de pe scena politică a dictatorului. Unii plănuiesc chiar să se întoarcă în ţară, de îndată ce vor exista semne de schimbare a situaţiei.

Washingtonul le-a cerut însă cubanezilor să nu încerce să vină în Statele Unite şi i-a avertizat pe imigranţi să nu încerce să se ducă în Cuba, pentru evitarea unei crize umanitare. “În acest stadiu este important să li se spună oamenilor: rămâneţi unde vă aflaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Tony Snow.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor