Interes scazut pentru noile complexuri rezidentiale din Timisoara

4Comentarii
Interes scazut pentru noile complexuri rezidentiale din Timisoara
În aceste zile, de vineri până duminică, la demisolul şi parterul Iulius Mall Timisoara are loc acţiunea promoţională intitulată „Acasă pentru Toţi”. Ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, expoziţia le oferă vizitatorilor posibilitatea să descopere ultimele noutăţi de pe piaţa imobiliară timişoreană sau din domeniul amenajărilor interioare.

Sunt prezenţi constructori şi dezvoltatori imobiliari alături de producători de mobilier şi decoraţiuni interioare, instalaţii în construcţii şi sisteme electrice. Criza economică a redus însă mult interesul publicului pentru aceste investiţii importante. „Oamenii trec, unii se mai opresc şi mai întreabă. Cam atât… Din păcate, chiar şi numărul acestora este scăzut!”, am aflat de la reprezentanta unui dezvoltator care deţine un complex rezidenţial în Timişoara.

Oferta „de criză” cuprinde locuinţe în bloc la preţuri reduse, special pentru a atrage mai uşor eventualii clienţi. Metoda aplicată pentru reducere presupune vânzarea apartamentelor la un nivel de finisare mai scăzut, fiind redus astfel şi preţul ce trebuie plătit pentru noua locuinţă. În plus, preţurile se pot negocia şi mai pot fi aplicate şi alte discount-uri.

Un alt expozant oferă mobilier din lemn masiv. O garnitură de mobilier de dormitor la preţ redus se vinde cu 2.800 de euro, iar un set de masă cu scaune la 755 de euro. De asemenea, mai sunt prezentate oferte pentru uşi din lemn sau tâmplărie.

M. Hoster



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor