Instrucţie pentru şefii secţiilor de votare

Instrucţie pentru şefii secţiilor de votare
Primesc ultimele informaţii legate de alegerile europarlamentare de duminică. De luni şi până miercuri se vor desfăşura instruirile preşedinţilor secţiilor de votare din Timiş.

Pregătiri intense pentru alegerile europarlamentare 2009. Încă de luni, de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, au avut loc instruiri în municipiul Lugoj şi oraşul Făget, la care au fost convocaţi preşedinţii secţiilor de votare din localităţile aflate în apropierea oraşelor respective. Marţi sunt programate instruiri în oraşele Deta şi Sânnicolau Mare.

Miercuri, de la ora 10, în Sala de Consiliu a Palatului Administrativ, vor fi instruiţi preşedinţii secţiilor de votare din localităţile din apropierea Timişoarei. Tot miercuri, de la ora 14,30, la Filarmonică, va fi rândul preşedinţilor secţiilor de votare din Timişoara să se documenteze despre ce şi cum vor avea de făcut la scrutinul de duminică, pentru alegerile europarlamentare. Pregătirea personalului care va asigura buna desfăşurare a scrutinului va fi asigurată de preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecător Radu Herciu, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Sorin Belea, şi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !