O instanţă cu juri a decis că starea de ebrietate în care se afla şoferul Mercedesului prinţesei, Henri Paul, a fost un factor care a contribuit la accidentul survenit în tunelul Alma, din Paris, în 31 august 1997.
Juraţii au conchis şi că faptul că prinţesa de Wales şi Al-Fayed nu şi-au pus centurile de siguranţă a contribuit la moartea celor doi.
Cei 11 juraţi din cadrul acestei anchete asupra cauzelor morţii celor doi, s-au retras miercuri pentru a delibera, după şase luni de audieri la Înalta Curte de la Londra.
Judecătorul Scott Baker, care a condus ancheta, le-a permis să aleagă între cinci verdicte: moarte accidentală, nicio decizie, în lipsa unor dovezi suficiente, omucidere, fie prin neglijenţa şoferilor vehiculelor care îi urmăreau pe Diana şi pe Dodi Al-Fayed, fie prin neglijenţa şoferului Mercedesului, sau ultimele două cumulate.
Judecătorul a respins însă teoria complotului, susţinută de Mohamed Al-Fayed, tatăl lui Dodi.
Scotland Yard a conchis, în raportul dat publicităţii la 14 decembrie 2006, că prinţesa şi Dodi au fost victimele unui “tragic accident” cauzat de viteza excesivă şi de faptul că şoferul, care a murit şi el în accident. Concluziile coincideau cu cele ale anchetei poliţiei franceze.
Tatăl lui Dodi afirmă însă că moartea celor doi a survenit în urma unui complot care avea aprobarea soţului reginei, Elizabeth a II-a, vizând să împiedice căsătoria Dianei cu un musulman.
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor