Inspectorii fiscali timişeni au suplimentat bugetul de stat cu 174 milioane de lei

Inspectorii fiscali timişeni au suplimentat bugetul de stat cu 174 milioane de lei
Au descoperit datorii neplătite. După primele trei luni ale anului, inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş au reuşit să atragă la bugetul general consolidat sume suplimentare în valoare de 174 milioane de lei.

Din această sumă diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii au reprezentat 112 milioane de lei, dobânzile şi penalizările aferente reprezentând 57 de milioane de lei. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, sumele suplimentare atrase la bugetul statului sunt mai mari cu 49,27%. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 199 de amenzi contravenţionale, care au însumat aproape două milioane de lei.

De o atenţie deosebită din partea inspectorilor s-au bucurat contribuabilii care au înregistrat pierderi în perioada 2005 – 2008, conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală dispunând verificări la aceştia. Se pare că pierderile nu prea au fost atât de mari cât au fost raportate, în urma inspecţiilor fiscale efectuate a fost diminuată pierderea fiscală cu mai mult de trei milioane de lei! Pe lista problemelor descoperite au fost incluse sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor, nedeclararea veniturilor impozabile, întocmirea incompletă şi necorespunzătoare a actelor şi documentelor contabile, nefuncţionarea la sediul social declarat, înregistrarea în evidenţa contabilă de facturi fiscale emise de societăţi tip „fantomă”, efectuarea de tranzacţii fictive.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !