INS: Europarlamentarele şi referendumul nu pot fi fraudate informatic

INS: Europarlamentarele şi referendumul nu pot fi fraudate informatic
Alegerile europene şi referendumul pentru votul uninominal nu pot fi fraudate informatic, susţin reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică care îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea centralizării datelor pe 25 Noiembrie. Pentru alegerile europene şi pentru referendum va fi folosit acelaşi soft.

Potrivit INS, aplicaţia funcţionează într-un circuit închis, astfel încât nimeni din afară nu poate frauda procesul de centralizare a informaţiilor.
“Soluţia informatică propusă şi implementată de INS nu e o soluţie de numărare de voturi este o soluţie de centralizare a datelor înscrise în procesele verbale ale secţiilor de votare”, spune directorul general INS, Vaida Munteanu.
Numărarea voturilor se va face pe 25 noiembrie la fiecare secţie de votare în parte. De aici, procesele verbale sunt trimise către Birourile Electorale Judeţene, unde – cu ajutorul unor scanere performante – procesele verbale sunt transformate în date şi introduse în sistemul informatic sub supravegherea unor operatori specializaţi. “În cazul în care nu este convertită corect obligaţia operatorului de la scanare este să introducă exact cifra care este pe imaginea procesului verbal”, mai spune acesta.
Odată introduse în sistemul informatic datele din procesele verbale ajung la cele două Birouri Electorale Centrale unde are loc o nouă verficare a datelor.
“Este protejat din toate punctele de vedere. Nu există nici măcar o singură conexiune la internet, nu există nici o posibilitate ca cineva din afară să intervină”, asigură directorul INS.
PSD şi PRM au avertizat în mai multe rânduri că softul INS ar putea fi fraudat pe 25 noiembrie



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor