Infractorii minori sunt salvaţi de legislaţia prea blândă

5Comentarii
Infractorii minori sunt salvaţi de legislaţia prea blândă
Atenţie! Noua generaţie de infractori vine tare din urmă. Poliţiştii se confruntă cu o nouă problemă, cea a infractorilor minori. Cazurile de infracţiuni juvenile sunt din ce în ce mai dese iar, situaţiile în care, deşi se aleg cu dosare penale, tinerii infractori sunt traşi la răspundere pentru faptele lor sunt extrem de rare.


Am instrumentat foarte multe dosare în
care autorii erau minori, dar acestea
nu au avut nici o finalitate deoarece instanţa nu
i-a putut condamna, pentru că nu pot fi traşi
la răspundere pentru faptele lor, până
la vârsta de 16 ani. Cel mai elocvent caz este
cel al băiatului din Sânicolau Mare.
După ce a împlinit 16 ani acesta a comis mai
bine de 80 de spargeri de locuinţe şi abia
după această vârstă a fost tras la
răspundere. Până atunci
însă, agenţii îl reţineau
după fiecare spargere, dar nu i se putea face mai
nimic pentru că era
minor
”, spune Sergiu Rus,
purtător de cuvânt al IPJ
Timiş.


De asemenea, un alt caz în care
poliţiştii s-au lovit de legislaţie, a
fost şi cel al băiatului de 11 ani din
Jimbolia. Acesta a fost prins, luna trecută,
după ce a falsificat 344 de lei şi o
sută de euro. Copilul nu a fost tras la
răspundere pentru faptele lui, şi asta pentru
că nu are 16 ani împliniţi. Numai
în câteva ore, miercuri,
poliţiştii au reţinut şase tineri
infractori specializaţi în
furturile din auto. Dintre
aceştia însă, unul are numai 14 ani
şi, după ce poliţiştii vor termina
dosarul său, nu va fi condamnat pentru că nu
îndeplineşte „baremul” de
vârstă…


Situaţia minorilor este una
delicată. Ei sunt identificaţi după ce
comit faptele, sunt cercetaţi, dar trebuie luat
în considerare faptul că sunt
minori şi suntem nevoiţi
să le acordăm o a doua
şansă
”, mai spune Sergiu Rus.

Minorul cu peste 60 de spargeri la
activ loveşte din nou!

Falsificator de bani la numai 11
ani!

Copil de 13 ani, prins la volan,
înarmat până în
dinţi


 


Raoul Jurchela



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor