Informatii utile despre hranirea copiilor, prezentate de unul dintre cei mai cunoscuti nutritionisti, la Timisoara

De Marcel Hoster
Informatii utile despre hranirea copiilor, prezentate de unul dintre cei mai cunoscuti nutritionisti, la Timisoara
Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți medici nutriționiști din România, va oferi timişorenilor, vineri, 21 octombrie, o serie de informaţii referitor la modul în care le putem asigura celor mici o alimentație sănătoasă și gustoasă în același timp. Întâlnirea cu publicul, prilejuită de lansarea volumului „ABC de nutriție”, va avea loc de la ora 18.00, la demisolul principalului centru comercial din Timişoara, în zona Poema.


Cartea „ABC de nutriție” se adresează copiilor și, în egală măsură, părinților. Din paginile acesteia, toți cei interesați pot afla amănunte despre mâncare, nutrienți și calorii. Cititorii pot învăța cum să devină „detectivi de etichetă”, își pot forma „obiceiuri bune de mâncat”, vor ști ce înseamnă farfuria ideală și vor deprinde modul în care să aprecieze mâncarea, prin gustul bun și beneficiile pe care le poate aduce organismului. În paginile volumului, autoarea oferă o serie de sfaturi pe placul celor mici, adunate într-un format accesibil, plin cu ilustrații colorate, grafice interesante, jocuri, experimente, teste și exerciții ușor de pus în practică.

Mihaela Bilic este la cea de-a patra carte de nutriție publicată, celelalte volume ale sale, dedicate alimentației sănătoase, fiind foarte bine primite de cititori.
„ABC de nutriție” a apărut sub egida editurii Curtea Veche. Lansarea volumului și conferința susținută de Mihaela Bilic la Iulius Mall vor fi urmate de o sesiune de autografe.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase