În urmă cu aproape o lună, o conferinţă de presă susţinută de antrenorul şi unul dintre jucătorii de la Informatica Timişoara s-a sfârşit mai delicios decât se aştepta oricine. Robert Lupu şi Florin Matei au decis să analizeze în public modul în care s-au făcut transferurile la echipă, au discutat despre faptul că s-a renunţat la o serie de jucători români şi s-au adus străini care nu au confirmat. În atenţia celor doi au intrat fostul manager sportiv, Ionică Cărăbaş, şi unul dintre patroni, Robert Lupu.
Iată că unul dintre cei doi contestatari, jucătorul Florin Matei, părăseşte acum clubul. Informatica a anunţat că cele două părţi au încheiat relaţia contractuală avută.
„CS Informatica Timișoara și internaționalul Florin Matei au încheiat relațiile contractuale, cele două părți reziliind înțelegerea pe cale amiabilă. Florin Matei a fost un important jucător al echipei noastre în cele aproape două sezoane cât a evoluat în tricoul alb-violet și a contribuit serios la performanțele CS Informatica Timișoara. De astăzi, însă, drumurile noastre se despart. Îi mulțumim lui Florin Matei pentru dăruință, pentru efortul depus în slujba formației noastre și îi dorim mult succes în carieră”, a anunţat, sec, clubul, fără a face precizări suplimentare despre motivul deciziei.
În altă ordine de idei, CS Informatica Timișoara pregătește în aceste zile următorul meci, programat luni, 28 noiembrie, de la ora 18.00, în compania echipei Dunărea Călărași. Meciul se va desfășura la Sala Constantin Jude, intrarea fiind liberă.
Articole pe aceeași temă:
Cei de la Informatica Timisoara sunt nemultumiti de initiativele conducatorilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!