Inflaţia a urcat la finalul anului trecut la 4,74%, BNR îşi ratează ţinta a treia oară la rând

Inflaţia a urcat la finalul anului trecut la 4,74%, BNR îşi ratează ţinta a treia oară la rând
Rata anuală a inflaţiei a urcat în decembrie la 4,74%, după ce preţurile de consum au crescut cu 0,32% faţă de noiembrie, în ton cu aşteptările analiştilor, arată datele publicate, marţi, de Statistică, banca centrală ratându-şi ţinta pentru al treilea an la rând.

Banca Naţională a României (BNR) avea pentru finalul lui 2009 o ţintă de inflaţie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%).

Analiştii consultaţi de NewsIn se aşteptau ca inflaţia să se plaseze, la finalul anului trecut, la 4,7-4,8%, uşor peste limita superioară a intervalului ţintit de BNR, în special pe fondul majorării accizelor. Ei susţin că tendinţa dezinflaţionistă se va relua începând cu luna februarie.

În noiembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 4,65%.

Preţurile de consum au crescut în decembrie cu 0,32% faţă de cele din noiembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 0,54%, iar bunurile alimentare, cu 0,34%, în timp ce tarifele la servicii au scăzut, în medie, cu 0,25%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În 2009, în coşul de consum al românilor, pe baza căruia INS calculează inflaţia, alimentele au o pondere de 37,58%, mărfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cântăresc 18,37%.

Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în ultima lună a anului trecut la ouă (4,63%), tutun şi ţigări (3,58%), legume şi conserve de legume (2,96%), cartofi (1,24%), apă, canal şi salubritate (1,13%). Combustibilii s-au ieftinit în decembrie cu 0,29%.

În general, în decembrie, alimentele s-au scumpit uşor, dar au existat şi excepţii. Astfel, citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 3,47%, uleiul a costat cu 0,78% mai puţin, mălaiul, cu 0,18%, carnea de porc şi făina, cu 0,05%, zahărul, cu 0,03%, iar vinul, cu 0,02%.

Pe partea de mărfuri nealimentare, în afară de tutun şi ţigări, s-au mai scumpit semnificativ cărţile, ziarele şi revistele, cu 0,98%, precum şi medicamentele, cu 0,27%. Preţurile la energie electrică, gaze şi încălzire centrală au stagnat la nivelul din luna anterioară, potrivit Statisticii. Autoturismele şi piesele de schimb s-au ieftinit ceva mai pronunţat, cu 0,78%.

La servicii, chiriile au scăzut în decembrie, cu 0,19%, dar pe întregul an acestea au crescut cu 2,46%. Transportul aerian şi abonamentul telefonic au costat cu 1,43% mai puţin decât în noiembrie.

Creşterea medie a preţurilor de consum din intervalul ianuarie 2009 – decembrie 2009 faţă de precedentele 12 luni – indicator care contează în criteriile nominale de convergenţă la zona euro – a coborât în decembrie la 5,6%, de la 5,7% în noiembrie, iar inflaţia determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a coborât tot la 5,6%, de la 5,7%.

BNR a adoptat ţintirea inflaţiei în 2005 şi a reuşit să-şi atingă obiectivul într-un singur an, respectiv în 2006, când rata anuală a inflaţiei de la sfârşitul anului, de 4,87%, a fost sub ţinta anunţată, de 5% plus sau minus un punct procentual.

În 2005, BNR şi-a ratat cu puţin obiectivul de inflaţie fixat, iar în 2007 nivelul inflaţiei anuale de la finalul anului – de 6,57% – a fost semnificativ peste ţinta de 4% plus sau minus un punct procentual (3-5%). La finalul lui 2008, rata anuală a inflaţiei a fost de 6,3%, semnificativ peste ţinta de 3,8% plus sau minus un punct procentual (2,8-4,8%).

BNR a subliniat că “pe măsura anticipatei epuizări, în cursul anului 2010, a efectelor majorării accizelor şi cu condiţia reactivării aranjamentului multilateral de finanţare externă încheiat cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale este de aşteptat să se creeze premise favorabile consolidării procesului de dezinflaţie”.

În acest context, “pentru asigurarea unei perspective de convergenţă a ratei inflaţiei către ţintele stabilite pe termen mediu, în paralel cu relansarea durabilă a creşterii economice”, Consiliul de Administraţie al BNR a decis, pe 5 ianuarie, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,5% de la 8% pe an.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase