Infirmiera de la Louis Turcanu, exonerata de Consiliul etic al spitalului

9Comentarii
Infirmiera de la Louis Turcanu, exonerata de Consiliul etic al spitalului
Întrunit vineri dimineaţa, Consiliul etic al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a decis că personalul medical nu a încălcat normele de comportament şi a respectat codul de deontologie sanitară, în cazul sugarului a cărui mamă a acuzat o infirmieră că a lipit suzeta bebeluşului cu leucoplast, pentru a-l face să nu mai plângă.

Consiliul etic al spitalului s-a întrunit vineri dimineaţa şi a analizat documentele apărute în mass-media, precum şi declaraţiile scrise ale personalului medical şi ale martorilor. De asemenea, membrii consiliului au audiat şeful de secţie, asistenta şefă, asistenta din tura de noapte şi infirmiera incriminată şi au decis că personalul nu a încălcat normele de comportament, nu s-a abătut de la normele de conduită profesională şi nu a încălcat drepturile pacientului. „Consiliul etic al spitalului a decis că a fost respectat codul de deontologie sanitară. Conducerea spitalului va analiza situaţia prezentată de consiliul etic şi de cel de disciplină, care nu a evidenţiat necesitatea unei sancţiuni sau vinovăţii a personalului, în data de 21 septembrie”, a spus Mihai Gafencu, purtător de cuvânt al Spitalului de Copii din Timişoara.

Consiliul etic al spitalului din Timişoara a audiat martorii în absenţa mamei sugarului, care, potrivit lui Mihai Gafencu, nu s-a prezentat la întâlnire, în ciuda invitaţiei. Ea s-a externat joi, la cerere. „Eu l-am internat cu febră, iar la spital i-au dat numai nurofen, sirop. Am considerat că acest medicament i-l pot administra şi eu acasă, de aceea l-am externat, la cerere. Interesant este că, deşi în spital nu i-au administrat altceva, la externare mi s-a prescris o reţetă şi acum, pe lângă sirop, îi mai dau şi antibiotic”, a declarat mama bebeluşului.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor