Indragosteste-te… in oglinda: sfaturi si exercitii practice

De T. Ex.
Cristina Miculete isi lanseaza cartea Indragosteste-te de tine, in libraria Carturesti din Iulius Mall
Cristina Miculete isi lanseaza cartea Indragosteste-te de tine, in libraria Carturesti din Iulius Mall
„Îndrăgosteşte-te de tine”.  Acesta este sfatul dat de Cristina Miculete, a cărei carte cu acest titlu va fi lansată marţi, 31 ianuarie, ora 18:30, în librăria Cărtureşti Mall din Timişoara.

Autoarea îi va avea alături, la lansare, pe poetul Ilie Chelariu, pe Silvia Staia – jurnalist şi consilier Feng Shui & Astro şi pe Andreea Velescu – psiholog şi psihoterapeut.

„Departe de a fi un îndemn feminist, <<Îndrăgosteşte-te de tine>> reprezintă o carte de dezvoltare personală care îmbină partea practică şi partea teoretică pe tema iubirii şi încrederii în sine. Aceasta oferă o viziune asupra modului în care iubirea de sine atrage lucrurile bune din viaţa noastră, îndemnul care constituie şi titlul cărţii fiind şi un dialog de la femeie la femeie, de la inima la inimă, creat să scoată la iveală resursele pe care le avem pentru a trăi viaţa pentru care am fost creaţi. În cele 350 de pagini ale cărţii puteţi găsi atât întrebări stimulatoare care să vă ajute să vă daţi seama care vă este adevărata pasiune şi misiune în viaţă, acţiuni concrete care să vă determine să vă eliberaţi de obiceiuri care nu au făcut altceva decât să vă ţină în loc, experienţe reale de viaţă, împărtăşite de autoare, dar şi exerciţii practice care să contribuie la recâştigarea încrederii, iubirii şi respectului faţă de sine”, susţine Diana Petruţ, PR Cărtureşti Timişoara.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase