Inceperea noului an universitar dezmorteste piata inchirierilor de locuinte

De Marcel Hoster
Inceperea noului an universitar dezmorteste piata inchirierilor de locuinte
Inceperea noului an universitar dezmorteste piata inchirierilor de locuinte
Începerea noului an universitar a animat cât de cât piaţa imobiliară timişoreană. Tinerii aflaţi în căutare de locuinţe de închiriat au de lucru în aceste zile. Iar soluţia cea mai convenabilă pe care aceştia o caută este… locuitul la comun. Doi sau trei studenţi închiriază un apartament împreună, iar chiria se împarte între aceştia.

Criza şi lipsa banilor îi pune la comun pe tinerii învăţăcei. Veniţi la Timişoara pentru a studia la facultate, aceştia sunt nevoiţi să renunţe la o parte din intimitate şi să accepte să închirieze la comun un apartament. Doi – trei studenţi, chiar fete şi băieţi împreună, se „unesc” şi plătesc chiria la comun. Operaţiunea e rentabilă spun specialiştii, suma datorată scade şi e mai accesibilă buzunarului de student.

O variantă rentabilă pentru aceşti tineri, care nu reuşesc să prindă loc în cămin, este varianta închirierii, împreună cu unul sau mai mulţi prieteni, a unui apartament cu două-patru camere sau chiar a unei case la curte. Chiria la comun coboară preţul la mai puţin de 100 euro/persoană, spun reprezentanţii portalului www.imobiliare.ro.

„Este mai bine sa închiriezi împreună cu cineva, iese chiria mai ieftin şi se împart şi cheltuielile, şi mâncarea, e mai bine. Mai greu e să găseşti apartamentul potrivit, mai ales în septembrie – octombrie, când toţi studenţii sunt în căutare de astfel de oportunităţi”, ne-a declarat Alexandra, o tânără venită la Timişoara la facultate.

În Timişoara, o garsonieră de 14-18 metri pătraţi, situată în zona Complexului Studenţesc, poate fi închiriată cu cel puţin 110 euro pe lună. În zona Lipovei, preţul cerut pentru o locuinţă de 34 de metri pătraţi ajunge la 120 de euro pe lună. Pe de altă parte, chiria minimă pentru un apartament cu două camere confort 1 (din zonele Steaua, Lipovei sau Dorobanţilor) este de 150 de euro. În acelaşi timp, apartamente cu trei camere în zone precum Spitalul Judeţean, Odobescu, Dacia sau Cetăţii sunt scoase pe piaţă la 180-200 de euro pe lună, adică cu mai puţin de 70 de euro per cameră. Totodată, apartamente cu patru camere în zone precum Lipovei, Steaua sau Freidorf pot fi închiriate cu 300 de euro pe lună.

Pe segmentul de case-vile, o locuinţă cu trei camere din zona Mehala are un preţ cerut de 290 de euro pe lună, adică mai puţin de 100 de euro de persoană. Pe de altă parte, proprietarul unui apartament cu patru camere într-o vilă din zona Lugojului solicită 400 de euro pe lună.

Timisul ramane in topul national al tranzactiilor imobiliare



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !