Incendiile de pădure din Rusia ameninţă centrul nuclear de la Sarov

2Comentarii
Incendiile de pădure din Rusia ameninţă centrul nuclear de la Sarov
Incendiile de pădure se intensifică în Rusia, asta în ciuda eforturilor făcute de autorităţi! Incendiile s-au apropiat periculos de centrul atomic de la Sarov. Flăcările ameninţă şi periferia capitalei Moscova, înecată deja de câteva zile în fumul gros, care a dus la creşterea poluării de zece ori faţă de normele acceptate.

Mai multe case dintr-o localitate aflată la 15 kilometri de capitala rusă au fost cuprinse de flăcări. Focul a distrus şi o baza a Flotei militare a Rusiei din apropiere de Moscova, pe teritoriul careia se aflau 13 depozite de muniţii şi materiale şi 17 platforme de depozitare.

Cel mai periculos focar este însă cel care ameninţă centrul nuclear din oraşul Sarov. Autorităţile susţin însă că, pentru moment, situaţia este sub control. În zonă, a fost dislocat un tren de pompieri şi două elicoptere. Alţi 500 de localnici s-au alăturat voluntar operaţiunilor.

Între timp, este menţinută stare de urgenţă decretată marţi de preşedintele Medvedev, în şapte regiuni din vestul ţării. Zeci de mii de oameni au rămas fără case, iar ultimul bilanţ provizoriu indică 40 de morţi.

“Este o tragedie imensă. Statul îşi înţelege responsabilităţile. Am dat ordine guvernului şi autorităţilor locale să aloce ajutoare finaciare pentru fiecare persoană afectată de incendii“, a declarat Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei.

Accesul public în zonele afectate de incendii a fost limitat, prin decret prezidenţial. Autorităţile au autorizat şi intervenţia forţelor armate pentru lupta cu flăcările menţinute de canicula extremă cu temperaturi de peste 40 de grade. Potrivit ultimelor date, în prezent există 246 focare active de incendiu, pe o suprafaţă de 121.000 de hectare.

Sursa: Realitatea.net



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor