Incendii si pomi cazuti in urma furtunii din Timis

5Comentarii
Incendii si pomi cazuti in urma furtunii din Timis
O furtună care a durat două ore i-a pus serios la muncă pe pompierii din Timiş, care au trebuit să intervină pentru stingerea a trei incendii provocate de fulger. De asemenea pompierii au intervenit pentru ridicarea unui pom şi degajarea unui acoperiş distrus de vântul puternic, dar şi pentru evacuarea apei din demisolul unei case din Timişoara.

Luni seara, în Timiş a fost instituit cod galben de vijelii. Avertizarea s-a dovedit a fi îndreptăţită, o furtună puternică abătându-se asupra judeţului. În doar două ore, pompierii au fost solicitaţi să intervină la trei incendii provocate de fulger în localităţile Sânnicolau Mare, unde a ars un transformator, Ghizela, unde a luat foc un acoperiş şi Fibiş, unde a luat foc un şopron cu fân. Din fericire, în niciun caz nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale.

În Timişoara, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat au intervenit pentru evacuarea apei din demisolul unei case de pe strada Gheorghe Doja. De asemenea, ei au intervenit pentru degajarea unui pom care a căzut din cauza vântului puternic pe carosabil, la intersecţia străzilor Timiş cu Stelelor şi a unui acoperiş avariat pe strada Lorena.

De asemenea, din cauza furtunii de luni seară, au fost afectate şi reţelele electrice de medie tensiune din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Banat. Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupţi din cauza copacilor cãzuţi pe liniile electrice aeriene. Astfel, în judeţul Timiş au rămas nealimentate parţial 5 linii electrice aeriene de medie tensiune şi 48 posturi de transformare, afectând 10 localităţi din zona Ceacova şi Buziaş. Reprezentanţii Enel estimează însă că în cursul zilei de marţi alimentarea cu energie electrică va putea fi reluată în toate zonele afectate.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor