Incalzire pentru Bulgaria

Incalzire pentru Bulgaria
Echipa naţională de fotbal a României a învins formaţia Ciprului cu scorul de 2-0 (2-0), miercuri seara, într-un meci amical. Urmatorul meci al Romaniei este cu Bulgaria, pe 2 septembrie.

Golurile echipei noastre au fost marcate în prima jumătate de oră, prin Nicolae Dică (4) şi Adrian Mutu (29).

Practic meciul a început de la scorul de 1-0 pentru tricolori, după golul superb marcat de Nicolae Dică (4), cu un şut de la 20 de metri, după o pasă a lui Codrea.

Mutu trimite un pic peste poartă din lovitură liberă de la 22 metri, în min. 9, jucătorul Fiorentinei şutând apoi prin faţa buturilor lui Giorgallides (26).

D. Niculae pătrunde în careu, dar şutează pe lângă poartă din poziţie bună (20).

România marchează al doilea gol prin Adrian Mutu, care a reluat excelent cu capul la centrarea lui Contra: 2-0 (29).

Jucătorii lui Piţurcă au controlat clar jocul în continuare, dar ocaziile clare nu au mai apărut decât în finalul reprizei.

Okkas (44) şutează pe lângă poartă din careul nostru, iar tricolorii irosesc două bune situaţii în prelungirile primei părţi : portarul Giorgallides respinge şutul lui Mutu (45+1), iar Dică este aproape de gol la degajarea greşită a lui Lambrou (45+2).

La reluare, se efectuează mai multe schimbări în echipa noastră, iar Marica are prima ocazie (48), reluând cu capul peste poartă la centarea lui Nicoliţă.

Roşu nu reuşeşte să împingă mingea în poarta goală, la centrarea lui Dică (59). Roşu este din nou aproape de gol, dar reluarea sa din careu trece milimetric pe lângă poartă (62). Portarul cipriot prinde apoi un şut bun al lui Buga (65). Marica trage pe lângă poartă din poziţie bună (66).

Jocul a scăzut considerabil în intensitate, după numeroasele schimbări făcute în cele două formaţii.

În final, portarul cipriot reţine mingea trimisă cu capul de Maftei (84), iar apoi Giorgallides apără şutul bun al lui Codrea (87).

O victorie meritată a formaţiei antrenate de Victor Piţurcă, dar la un scor care nu reflectă realitatea de pe teren. Tricolorii au ratat foarte mult, replica adversarilor fiind una foarte palidă – ciprioţii nu au trimis practic nici un şut pe spaţiul porţii.

Următorul joc al echipei României va fi unul oficial, pe 2 septembrie, cu Bulgaria, tot la Constanţa, primul din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2008.

România – Cipru 2-0 (2-0)
Au marcat: Nicolae Dică (4), Adrian Mutu (29).
Constanţa, Stadion “Farul”: 10.000 spectatori.
Arbitri: Sorin Corpodean (Alba Iulia), la centru; Cristian Nica (Ploieşti), Aurel Oniţa (Constanţa), arbitri asistenţi; Augustus Constantin (Rm. Vâlcea), arbitru de rezervă.

Cartonaşe galbene: Makridis (51), Raţ (53).

Au evoluat echipele:
România: 1. Bogdan Lobonţ (12. Dănuţ Coman, 46) – 2. Cosmin Contra (15. Valentin Bădoi, 56), 4. Gabriel Tamaş, 5. Cristian Chivu (căpitan; 14. Vasile Maftei, 67), 3. Răzvan Raţ (17. Petre Marin, 74) – 7. Florentin Petre (18. Bănel Nicoliţă, 46), 6. Paul Codrea, 8. Dorinel Munteanu (19. Ciprian Marica, 46), 11. Nicolae Dică (20. Ştefan Grigorie, 62) – 10. Adrian Mutu (16. Laurenţiu Roşu, 46), 9. Daniel Niculae (13. Mugurel Buga, 46). Antrenor: Victor Piţurcă.
Cipru: 22. Antonis Giorgallides – 23. Tom Williams, 4. Lambros Lambrou (3. Andreas Constantinou, 73), 18. Christos Theophilou, 2. Alexis Garpozis – 19. Marios Ilia (15. Christakis Maragkos, 55), 13. Chrysostomou Michail (7. Nektarios Alexandrou, 46), 10. Konstantinos Charalampidis, 20. Konstantinos Makridis – 9. Ioannis Okkas (căpitan; 14. Alekos Alekou, 62), 16. Nikos Nikolaou (17. Marinos Satsias, 46). Antrenor: Angelos Anastasiadis.
Rezerve neutilizate: Mihalis Morphis – Stathis Aloneftis, Michalis Konstantinou.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor