Inca un victorie marca Pascota in Campionatul National

De Cristian Onaca
Inca un victorie marca Pascota in Campionatul National
Campionatul Național de motociclism viteză și-a consumat în weekend, la Arad, etapa cu numărul patru. Runda de la Arad a adus o evoluție foarte bună  pentru sportivii de la Pascotă Racing Team Giroc.

Girocul a fost reprezentat de Ionel Pascota la clasa 1000 Superbike și de Mircea Doncean la clasa 600 Supersport. Deja campion național, Pascotă a terminat primul cursa clasei mari cu un avans confortabil. La cursa de la Supersport, Mircea Doncean a încheiat pe locul secund, pierzând în fața lui Adrian Ciujdea de la Steaua București.

La acest eveniment familia Pascotă a  readus în public motocicletele cu care Ioan Ilie Pascotă, Ionel Pascotă senior și Petrică Pascotă au reușit  să câștige numeroase titluri de campioni. Ionel Pascotă a făcut o tură demonstrativă cu motocicleta NSU din 1938 a bunicului său, alături de fiul său, Ionel Patrick, care a încălecat motorul cu care a debutat în motociclism.

”Din punct de vedere al cursei pot spune că a fost o cursă foarte ușoară. Pot spune că am avut emoții când m-am urcat pe motocicleta bunicului meu, motocicleta cu care el a fost campion republican în anii 1948, 1949 și vicecampion balcanic în anul 1949. Totodată emoțiile au fost mari ținând cont de faptul că am avut ocazia să merg împreună cu fiul meu Patrick câteva ture pe circuit” a declarat Ionel Pascotă.

Ultima etapă de campionat național va avea loc tot la Arad, în luna septembrie.

Inca un Pascota pe circuit: Ionel Patrick



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase