Specialiștii instituției de pe C.D. Loga susțin că se va circula mai bine în zonă de îndată ce va fi amenajat sensul giratoriu, lucrările urmând să fie efectuate de către Societatea de Drumuri Municipale, care are contract cu primăria pentru întreținerea străzilor.
Proiectul „Reamenajare geometrie la intersecție existentă (realizare girație) – str. Ștefan Octavian Iosif – str. Baba Dochia” se află într-o fază incipientă, reprezentanții municipalității anunțând momentan că nu au nevoie de evaluarea impactului asupra mediului și că motivele care fundamentează decizia de încadrare pot fi consultate la sediul APM Timiș de pe Bd. Liviu Rebreanu nr. 18-18A, în zilele de luni-joi, între orele 8-16.30, și vineri, între orele 8-14, precum și online, pe site-ul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș.
Există deja certificat de urbanism pentru amenajarea sensului giratoriu, iar acum se va trece la eliberarea autorizației de construcție. Potrivit oficialilor primăriei, în cel mult două luni vor fi finalizate lucrările în zonă, iar șoferii vor circula pe două benzi printr-un sens giratoriu la intersecția străzilor Șt. O. Iosif cu Baba Dochia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!