Inaugurarea lui Ostaficiuc, stricată de consiliul bisericesc

6Comentarii
Inaugurarea lui Ostaficiuc, stricată de consiliul bisericesc
Timişoara – Marţi la orele prânzului, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a inaugurat oficial, de faţă cu toată presa locală, o “frumoasă” investiţie realizată din fonduri europene între Foeni şi graniţa cu Serbia.

Este vorba de un drum de acces de 4,4 kilometri, investiţia a costat aproape trei milioane de lei noi, echivalentul a 667.867 milioane de euro. Banii au provenit din fonduri Phare, prin programul de vecinătate România – Serbia. Recepţia lucrărilor, deşi trebuia să fie un moment festiv şi liniştit, la mâniat serios pe şeful CJT. Motivul? Reprezentantul consiliului bisericesc din Foeni s-a declarat foarte nemulţumit de lucrări. Cimitirul satului este construit exact în „buza” noii investiţii, lângă podul ce traversează râuleţul local. Şi acest pod a intrat în reabilitare, pe marginea sa fiind montaţi parapeţi metalici. Ei, exact aceşti parapeţi încurcă accesul perfect perpendicular către poarta de intrare în cimitir. Vizibil iritat de reclamaţie, Ostaficiuc a întrebat, perfect justificat, de ce s-a aşteptat atât timp pentru a se face reclamaţia. Lucrările durează de trei luni iar cel care „a reclamat” a fost întrebat de ce în aceste trei luni nu s-a adresat Consiliului Judeţean. „Se pare că acel domn e obişnuit cu presa, am înţeles că a avut şi emisiuni la radio. Probabil publicitatea în presă e destul de stimulativă”, a spus Ostaficiuc. După ce s-a liniştit, el a mai spus că problema va fi rezolvată în câteva zile, constructorul primind indicaţii preţioase referitoare la rezolvarea accesului la cimitir.
Drumul uneşte Foeniul de o posibilă vamă
Denumirea oficială şi pompoasă a proiectului Phare spune: „facilitarea schimburilor culturale, informaţionale şi economice a locuitorilor din Euroregiunea DKMT şi în special din România şi Serbia, conectarea infrastructurală între cele două ţări, etc….”. De fapt, drumul porneşte din Foeni şi ajunge exact într-o barieră de lemn, ceva de genul unui pichet de grăniceri. Din asfalt direct pe pământ. Dar, spre deosebire de inelul IV timişorean, se pare că drumul Foeniului va avea, odată, şi ceva utilitate. Părţile română şi sârbă doresc deschiderea unui punct de frontieră permanent aici, pe partea sârbă existând o „oglindă” a drumului românesc. „Când ne-am dus la Cenad nu exista nici atât cât este aici acum. Şi uitaţi la ce trafic şi la ce investiţii s-a ajuns acum”, declara Ostaficiuc.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor