In timp ce primarul e arestat la domiciliu, cei de la PSD l-au recrutat pe viceprimarul din Satchinez

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
1Comentariu
In timp ce primarul e arestat la domiciliu, cei de la PSD l-au recrutat pe viceprimarul din Satchinez
© TION: In timp ce primarul e arestat la domiciliu, cei de la PSD l-au recrutat pe viceprimarul din Satchinez (foto: googlemaps)
În comuna Satchinez s-a creat un vid de putere, după ce primarul localității, Ion Dan Florin, a fost arestat la domiciliu, fiind acuzat de luare de mită. În această conjunctură, social-democrații din Timiș au reușit să îl racoleze pe viceprimarul localității, Liviu Mihalescu, care va părăsi PNL și va candida din partea PSD la primărie.

Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că listele pentru alegerile locale din 5 iunie sunt aproape finalizate.

„Începând de mâine (n.r. – vineri) fiecare organizație va intra în procesul de evaluare din punct de vedere a ceea ce înseamnă candidat de primar, liste pentru consiliul local, condiția fiind să fie listă completă. Este o chestiune organizatorică, o chestiune normală, o chestiune pe care o facem la modul serios. Există ținte pe care fiecare organizație trebuie să le atingă. Avem stabiliți candidații pentru primar în toate organizațiile locale. Există mențiunea că avem în continuare sondaje în curs în opt localități și vor putea apărea anumite schimbări de candidați. Primarii în funcție în momentul acesta, cu o singură excepție, vor fi candidații noștri pentru alegerile din iunie”, a spus Grindeanu.

El a precizat că pe această listă, potrivit codului de integritate al partidului, nu se vor regăsi politicieni care au primit condamnări definitive, indiferent de ce funcții ocupă ei în prezent. Astfel, la Secaș, primarul în funcție, Simona Magdin, nu va putea candida la un nou mandat din partea PSD, după ce, în luna februarie, Judecătora Lugoj a condamnat-o la un an de închisoare pentru abuz în serviciu.

„Excepția este doamna primar de la Secaș pe care nu o mai susținem pentru că nu se înscrie în codul de integritate. Ea a pierdut un proces, primind o condamnare de un an”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Liderul PSD Timiș a mai anunțat că filiala a reușit să îl racoleze pe viceprimarul PNL din Satchinez, Liviu Mihalescu, și că acesta va fi și candidatul partidului la primărie, în 5 iunie. Transferul vine într-un moment delicat pentru comună, primarul Ion Dan Florin fiind arestat la domiciliu după ce a fost acuzat că ar fi primit mită 6.000 de lei și mai multe bunuri pentru a acorda și a plăti un contract de furnizare de mobilă pentru Primăria Satchinez.

Revenind la social-democrați, Grindeanu nu a ascuns faptul că apropierea alegerilor locale i-a determinat pe mulți politicieni din alte partide să se apropie de PSD.

„Am foarte multe discuții și nu ascund asta, dar unele dintre ele nu le-am acceptat. Există niște condiții. Organizația locală trebuie să fie de acord cu cei care vor să vină spre noi ca să facă echipă și să întărească echipa locală. De asemenea, doritorii trebuie să se înscrie în condițiile codului de integritate care se vor aplica tuturor candidaților noștri”, a concluzionat Grindeanu.

Alte articole pe aceeași temă:

Primarul din Satchinez, arestat la domiciliu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor