In Timisoara au aparut primele victime ale ghetusului

2Comentarii
In Timisoara au aparut primele victime ale ghetusului
În timp ce poliţiştii locali împart somaţii pentru trotuare necurăţate de zăpadă, timişorenii ajung la spital cu fracturi şi entorse. Zece persoane s-au prezentat luni dimineaţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Timişoara cu diferite probleme cauzate de căderea pe zăpadă.

„Au fost probleme diferite – contuzii, fracturi şi entorse – la persoane de vârste diferite. Toţi pacienţii au fost consultaţi la UPU, li s-au făcut radiografii, după care, în funcţie de problemă, s-a solicitat consult ortopedic”, precizează dr. Mihai Grecu, şeful Serviciului UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara.

Autorităţile avertizează că vremea se va menţine geroasă în următoarele zile.

Dacă cetăţenii au obligaţia să cureţe trotuarele, autorităţile sunt cele care trebuie să se asigure că drumurile sunt practicabile.

În Timişoara au intervenit pentru deszăpezire societăţile Retim şi Drumuri Municipale. Administraţia judeţeană are contracte pentru deszăpezire şi combaterea poleiului pe drumurile judeţene cu societăţile comerciale Group D.C.M. SRL, Axela Construcţii SRL, Technocer SRL şi Compact Product SRL.

Peste 662 de tone de material antiderapant au fost folosite în cursul nopţii trecute pentru curăţarea drumurilor judeţene. Localităţile în care s-a acţionat cel mai mult au fost Moşniţa Nouă, Buziaş, Darova, Ştiuca şi cele din zona deluroasă a judeţului – Făget, Fârdea şi Criciova, Bârna sau Traian Vuia.

„Am avut discuţii cu reprezentanţii firmelor care se ocupă de această problemă şi am înţeles că s-a acţionat în tot judeţul. De asemenea, am înţeles că în perioada următoare nu va fi vânt, deci nu vom avea probleme cu zăpada troienită. Se aşteaptă ger şi, deci, polei în unele zone. Ca de obicei, cele mai multe probleme la căderea zăpezii sunt în zona Făgetului, unde este deseori polei, şi în localităţile Peciu şi Sânnicolau Mare, unde este viscol şi se adună zăpada”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Delia S. Barbu



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor