Până la sfârșitul lunii august spre exemplu, spun pompierii, în Timiș existau 98 de clădiri din cadrul unităților de învățământ ce nu au obținut autorizația de securitate la incendiu. Lor li se adaugă societăți comerciale, dar și alte instituții din județ. Reprezentanții tuturor instituțiilor și societăților ar fi trebuit să obțină astfel de avize până la 30 septembrie, însă reprezentanții ISU Banat spun că nu toți au făcut asta.
Pompierii îi învită pe cei care nu au obținut încă documentele să participe la o discuție pe această temă. Întâlnirea se va desfășura în 16 octombrie, de la ora 14, la sediul ISU Banat de pe strada Înfrățirii numărul 13. Cei care au depus documentația necesară până la data de 30 septembrie pot funcționa până la sfârșitul anului fără să încaseze amenzi. În caz opus însă sancțiunile sunt cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei pentru cei prinși fără autorizații. Până în luna august 2017 pe adresa ISU Banat au sosit 2857 de solicitări pentru eliberarea autorizațiilor de securitate la incendiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!