In Romania, cel putin 12 spitale de stat nu fac avorturi la cerere. Care sunt motivele medicilor

De A.M.
4Comentarii
In Romania, cel putin 12 spitale de stat nu fac avorturi la cerere. Care sunt motivele medicilor
© foto: arhiva
Conform unui amplu reportaj realizat de HotNews, aflăm că în România există cel puțin 12 spitale de stat unde nu se efectuează avorturi la cererea pacientelor. Motivele nu țin neapărat de latura religioasă sau morală a problemei, cât mai degrabă de cea financiară și birocratică. Singurele avorturi care se fac în aceste spitale sunt cele impuse de urgențe medicale.

Potrivit legislației în vigoare (Legea nr. 301/ 2004), în România avortul este legal până în săptămâna 14 de sarcină. După această perioadă, avorturile se mai pot efectua doar în situații excepționale.

Totuși, există medici care refuză să facă avorturi la cerere, spunând că nu pot fi obligați să ofere servicii medicale împotriva voinței lor.

Dintre cele 12 spitale din România care au confirmat pentru HotNews că nu fac avorturi la cerere, peste jumătate sunt spitale județene. Lista lor completă poate fi consultată AICI.

În Timișoara există spitale în care unii medici ginecologi fac avorturi la cerere, iar alții nu. Vorbim despre Spitalul Municipal de Urgență Timișoara și Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie ”Dr. Dumitru Popescu”.

Printre motivele invocate de medici pentru acest refuz nu se află doar principiile etice. Aflăm astfel că medicii sunt nemulțumiți și de aspectul financiar, ori de cel tehnic al situației (nu toate spitalele sunt dotate cu spații speciale pentru întreruperi de sarcină/ asigurarea de malpraxis oferită de spital nu acoperă niciun serviciu medical efectuat la cererea pacientului/ dat fiind faptul că avortul nu este decontat de Casa Națională de Asigurări, ci este plătit de către pacient, banii ajung la spital, nu la medici).

La nivel european, avortul la cerere este legal în majoritatea țărilor; în altele (precum Marea Britanie, Cipru, Polonia sau Finlanda) se practică cu anumite restricții.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor