Timorgelfest, eveniment ajuns la cea de-a 16-a ediție, va avea loc în perioada 1 – 19 octombrie. Festivalul va aduce în Banat artiști din toate colțurile lumii, care pregătesc recitaluri spectaculoase.
„În cadrul festivalului va avea loc un concert simfonic în care se prezintă în premieră absolută oratoriul «La Chut du Babylon» (Ieșirea din Babilon) de Horia Șurianu (profesor la Universitatea din Sorbona, Paris). De asemenea orchestra de cameră a Facultății de Muzică și Teatru, sub bagheta dirijorului japonez Kensuke Ohira, având ca soliști pe Felician Roșca și un tânăr organist vor prezenta lucrări de: Georg Fr. Haendel, Johann Georg Albrechtesberger și Andrei Byzov (compozitor ucrainean contemporan)”, au transmis organizatorii.
Timorgelfest reunește o mulțime de artiști de talie mondială. Astfel, în fața publicului vor fi prezenți organiștii: Su One Park (Coreea de Sud), Giannluca Libertuci (Vatican), Francisco Javier Jiménez (Spania), Carolyn Shuster Fournier (Statele Unite al Americii), Augusto Bellau (Spania), Jean Paul Imbert (Franța) Jean Galard (Franța), Felician Roșca (România) și Kensuke Ohira (Japonia).
Deschiderea festivalului are loc pe 1 octombrie, la Biserica Adventistă Timișoara și pe 2 octombrie la Biserica Romano-Catolică din Vinga. Evenimentul continuă pe 4 octombrie, la Domul Romano-Catolic din Timișoara. Apoi, în data de 5 octombrie, publicul este așteptat la Biserica Adventistă Timișoara. Pe 6 octombrie, festivalul pregătește un recital spectaculos la Biserica Romano-Catolică din Vinga și un altul la Biserica Romano-Catolică Milenium din Timișoara. O zi mai târziu, Biseriva Adventistă Apateu din județul Arad, va oferi un spectacol de orgă de neuitat. În seara de 7 septembrie, Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara va găzdui un concert simfonic. Pe lângă organiștii invitați la eveniment va mai participa orchestra și corul „Ion Românu” de la Filarmonica Banatul.
Duminică, 8 octombrie, festivalul continuă la Biserica Roșie din Arad. Luni, publicul timișorean este din nou invitat la Biserica Adventistă Timișoara pentru a se bucura de talentul unui artist spaniol. Pe 11 octombrie, la Domul Romano-Catolic din orașul de pe Bega se pregătește un nou recital, de data aceasta al unui organist de la Paris. În data de 12 septembrie, la Biserica Adventistă, va avea loc recitalul clasei de orgă din Timișoara. Evenimentul va fi urmat de un spectacol la Domul Romano-Catolic, pe 13 octombrie.
Ultimele cinci zile ale festivalului, respectiv 14 – 19 octombrie, se vor desfășura la: Biserica Romano-Catolică din Vinga, Biserica Adventistă Apateu din județul Arad, Domul Romano-Catolic din Timișoara, Biserica Roșie din Arad și Biserica Adventistă Timișoara.
Programul complet al evenimentului și detalii despre invitații Timorgelfest 2016 pot fi consultate aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!