In memoria timisorenilor care au pierdut lupta cu cancerul

De Delia S. Barbu
Actiune in memoria timisorenilor care au pierdut lupta cu cancerul
Actiune in memoria timisorenilor care au pierdut lupta cu cancerul
Nimeni nu le ştie cu exactitate numărul. Doar familiile lor trăiesc mulţi ani cu răni dureroase după ce ei s-au dus. În memoria celor care au pierdul lupta cu cancerul, Asociaţia OncoHelp Timişoara a organizat, sâmbătă, în Parcul Rozelor, Noaptea Lampioanelor.

Acţiunea s-a derulat sub cinci corturi, în care Atelierul cu flori, Boem Ceramics, Sand paintings, Avon Cosmetics şi Asociaţia OncoHelp au oferit participanţilor şansa de a se informa cu privire la prevenţia în cancer, cu privire la activităţile derulate de asociaţiile de profil, dar şi de a dona bani pentru acţiuni de informare şi suport.

„Este, în egală măsură, o acţiune ca să ne amintim de cei care au pierdut lupta împotriva cancerului, dar şi de avertizare pentru cei care nu s-au întâlnit cu această suferinţă. Ne dorim să atragem atenţia timişorenilor asupra acestei afecţiuni, asupra posibilităţilor de prevenire: un control medical făcut la timp, hrană sănătoasă, fără fumat, poate să ne salveze viaţa. Din datele noastre, anual, în Timiş sunt diagnosticate aproximativ 2.500 de cazuri noi de cancer. De asemenea, în Timiş trăiesc peste 15.000 de supravieţuitori ai acestei boli, oameni care au trecut prin experienţa cancerului la un moment dat”, a spus dr. Şerban Negru, din partea OncoMed.

O mie de lampioane au fost pregătite pentru această seară pentru a fi lansate. „Am investit în lumina ce se înalţă, în semn de iubire faţă de cei care s-au dus”, a spus, sâmbătă, o tânără a cărei mamă a pierdut, recent, lupta cu cancerul.

Seara Lampioanelor la Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !