In meciul cu Mypa 47, bilete la pret de campionat

In meciul cu Mypa 47, bilete la pret de campionat
Preţuri accesibile la meciul din Europa League. Luni, 2 august, de la ora 12, se vor pune în vânzare biletele pentru meciul FC Timişoara – Mypa-47, contând pentru manşa a doua din turul 3 preliminar al UEFA Europa League.

Biletele de intrare vor avea acelaşi preţuri ca cele practicate pentru accesul la jocurile din Liga I: 8 lei la peluza nord, 10 lei la peluza sud, 15 lei la tribunele I şi II, 25 de lei la tribuna 0, 200 de lei la loje, 250 de lei la zona VIP. Tichetele pot fi achiziţionate din locurile deja cunoscute de suporteri: în faţa centrului comercial „Bega”, din faţa „Iulius Mall” (lângă scările rulante), din centrul oraşului (lângă clădirea Operei) şi de la casieriile stadionului „Dan Păltinişanu”.

Suporterii care au achiziţionat pachetul de bilete pentru meciurile din UEFA Europa League, sezonul 2009 – 2010 şi cei ce au fost abonaţi la meciurile din Liga I din 2009 – 2010 vor primi bilet gratuit pentru această partidă. Tichetul în cauză poate fi ridicat de la chioşcul special amenajat în acest sens, lângă magazinul de la vestiarele stadionului „Dan Păltinişanu”. La ridicarea biletului trebuie să se prezinte ultimul bilet din pachetul Europa League de anul trecut sau abonamentul pe stagiunea 2009 – 2010.

Partida retur cu Mypa 47 este programat pentru ziua de joi, 5 august, de la ora 20,30, pe stadionul Dan Păltinişanu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !