"Impozitele sunt ca moartea, nimeni nu scapă!"

9Comentarii
"Impozitele sunt ca moartea, nimeni nu scapă!"
Cel puţin asta spune şeful Direcţiei Fiscale a Primăriei Timişoara, Adrian Bodo, referitor la speculaţiile cum că locatarii de etnie romă din centrul urbei nu şi-ar achita dările către stat. Pe bulevardul C.D. Loga, rău-platnicii se pot număra pe degete, susţin oficialii municipalităţii.

Pentru că în ultima perioadă s-au făcut diverse speculaţii legat de concitadinii noştri romi care au cumpărat imobile importante în zona centrală a Timişoarei, pentru a elimina suspiciunile, reprezentanţii primăriei s-au simţit datori să explice, vineri, că nimeni nu scapă de plata impozitelor. Prefectul Ovidiu Drăgănescu spune că aceste persoane nu plătesc impozite pe venit şi ar trebui să se verifice ce surse de venit au, în timp ce municipalitatea vorbeşte despre impozitele pe clădiri şi alte taxe. “Nu plătesc toţi impozitele la termen, dar în final toţi plătesc, nimeni nu scapă, sunt ca moartea. Noi nu ţinem evidenţele fiscale pe etnii, dar pe o listă de 30 de proprietari, pe bulevardul C. D. Loga, dacă apar doi-trei care n-au plătit la termen. Cei de la Finanţe trebuie să verifice cum şi-au dobândit veniturile. În Timişoara nu se prescriu taxele şi impozitele. Sunt, într-adevăr, categorii de persoane, prostituatele, cerşetorii şi călătorii frauduloşi, amendaţi, de la care nu putem recupera banii şi nu avem ce să le luăm. În aceste cazuri se întocmesc dosare de insolvabilitate, dar şi aceste persoane sunt urmărite zece ani, în cazul în care devin solvabile”, explică directorul Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo. “Cine nu plăteşte intră pe executare silită. Finanţele ar trebui să vadă de unde au bani să-şi cumpere astfel de case, să verifice venitruile acestor persoane dacă vor să le ia la bani mărunţi”, adaugă viceprimarul Adrian Orza. Primăria trimite, anual, 40.000 de somaţii de executare silită rău-platnicilor, aşa că, atenţie, 30 septembrie e ultima zi de plată, pentru taxele şi impozitele aferente semestrului doi, pe 2008.

Inspectori primiţi cu cuţite
Cât despre toată publicitatea şi trupele de mascaţi de care s-a “bucurat” prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, după ce a fost ameninţat de romi, pentru că s-a arătat interesat să cumpere un apartament într-un imobil, ar fi multe de spus: “Noi am făcut aproximativ o mie de inspecţii fiscale de la începutul anului. Avem anumiţi inspectori de-ai noştri care, atunci când au păşit în anumite curţi, de-abia am reuşit să-i scoatem de acolo. Au fost ameninţaţi şi li s-a pus şi cuţitul la gât, n-am făcut conferinţe de presă…”, spune şeful Direcţiei care se ocupă de colectarea taxelor şi a impozitelor locale. Dacă şi primăria tace, atunci ce mai putem spune despre oamenii de rând… Reprezentanţii primăriei au verificat casele nou-construite şi dacă există diferenţe între locuinţele declarate la primărie, în acte, şi realitate: “Am găsit locuinţe mult mai mari în realitate şi i-am pus pe proprietari să plătească din urmă pentru diferenţe. Am încasat de ordinul zecilor de milioane. În concluzie, îi asigurăm pe toţi că ne facem datoria şi încasăm taxele şi impozitele indiferent de cine sunt cei de la care trebuie să le colectăm”, declară Bodo.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor