Supărarea a venit de la faptul că unii s-au pus înainte de ora 9 la acea coadă, pentru a fi în față, iar atunci când preotul a venit să sfințească apa și să o dea credincioșilor, unii au profitat și s-au băgat în față. Au stârnit vociferări ale celor de la coadă, iar unii l-au pomenit și pe… Necuratul în protestele lor.
Au venit și jandarmii, care au încercat să pună ordine în… coadă și au apelat la bunăvoința oamenilor, din moment ce se aflau la intrarea în biserică.
Toată îmbulzeala a fost la intrarea principală, la celelalte căi de acces în biserică, unde, de asemenea, se distribuia apă sfințită, cozile erau pașnice și ordonate.
Miercuri dimineață, la ora 7.30, la Catedrala Mitropolitană a început Utrenia, iar la ora 9.30, liturghia arhierească, unde a slujit mitropolitul Banatului ÎPSS Ioan. La finalul acestei slujbe s-a sfințit apa și s-a împărțit către credincioși. De altfel, ÎPSS Ioan a și mers prin biserică printre enoriași și a adus prin apa sfințită împrăștiată peste capetele credincioșilor vestea Botezului Domnului.
Peste 1.500 de litri de apă au fost pregătiți numai la Catedrala Mitropolitană, dar dacă mai este nevoie cantitatea de apă se va suplimenta. Tot miercuri, 6 ianuarie, la ora 17, va avea loc Vecernia cu Litie, pentru Sfântul Ioan.
Pe 6 ianuarie, credincioşii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care aminteşte de botezul pe care l-a primit Domnul Iisus Hristos în apa Iordanului, de la Înaintemergătorul Ioan, şi când Duhul Sfânt a coborât asupra Sa în chip de porumbel, iar din cer s-a auzit Glasul Tatălui: ‘Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!’. Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum se arată într-o cântare de la Ceasurile Împărăteşti ale praznicului Bobotezei, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“.
Joi, 7 ianuarie, de Sfântul Ioan, la Catedrala Mitropolitană, va avea loc, la ora 8, Utrenia, urmată la ora 10, de Sfânta Liturghie, iar la ora 17, de Acatistul Sfântului Ioan.
Articole pe aceeași temă:
Peste 1.500 de litri de apa sfintita la Catedrala Mitropolitana Timisoara de Boboteaza
Citiți principiile noastre de moderare aici!