Iau bani şi dacă muncesc

Mamele care decid să continue activitatea, în perioada concediului pentru creşterea copilului, vor primi un stimulent de 300 RON. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului a fost publicată recent în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2006.

„O noutate este că în perioadele în care persoana realizează venituri suplimentare supuse impozitului pe venit, deşi ar fi îndreptăţită să beneficieze de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului, li se vor acorda un stimulent de 300 de lei noi”, ne-a declarat Ioan Căprariu, directorul executiv al Casei de Pensii Timiş.

Legea prevede ca, de la 1 ianuarie 2006, aceste persoane să primească o indemnizaţie de 800 RON/lună sau, după caz, un stimulent de 300 RON/lună.

De la 1 ianuarie 2007, indemnizaţia va fi de 600 RON/lună, stimulentul de 100 RON/lună şi, în plus, se va acorda o alocaţie de stat pentru copiii în vârstă de până la doi, respectiv trei ani (în cazul celor care au un handicap) de 200 lei/lună.

„Actele pentru obţinerea acestor drepturi vor fi depuse la Primăria localităţii de domiciliu sau de reşedinţă. Drepturile se vor plăti prin Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi familie”, ne-a mai spus Ioan Căprariu.




Regulament de plasare a anunturilor