Iar se pregătesc de alegeri

Iar se pregătesc de alegeri
Cu toate că în mod normal alegerile locale ar trebui să aibă loc o dată la patru ani, în Timiş lucrurile nu stau chiar aşa.

De la ultimul tur de scrutin pentru alegerea primarilor şi a consilierilor locali din iunie 2004, în Timiş au mai avut loc alegeri în cinci localităţi, urmând ca duminică să fie organizate şi în a şasea. Motivele acestei situaţii au fost diverse. În majoritatea cazurilor a fost vorba despre formarea unor noi comune.

La Teremia Mare, unde s-au depus deja candidaturi pentru Consiliul Local, foştii aleşi nu s-au prezentat la şedinţe de trei ori consecutiv. O altă localitate timişeană, a şaptea, se pregăteşte de alegeri. Este vorba despre nou-înfiinţata comună Pesac. Şi pentru ca situaţia să fie complexă, vara ar putea aduce alegeri şi în cea de-a opta localitate. „Primarul din Iecea Mare se află în gradul doi de invaliditate şi este în concediu din 16 ianuarie.

Dacă până în 16 iulie nu se întoarce la lucru prefectul poate constata încetarea mandatului pentru neprezenţă de la Primărie timp de şase luni consecutiv şi trebuie organizate noi alegeri. O astfel de situaţie nu a mai fost întâlnită în Timiş în ultimii şase ani”, a precizat subprefectul Alexandru Chirilă.

Carmen Barna



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor