Iancu iese din silenzio stampa

1Comentariu
Iancu iese din silenzio stampa
Presedintele Marian Iancu a dictat refacerea legaturilor cu presa începând de luni, dupa o luna de silenzio stampa. Deranjati de avalansa de zvonuri în ceea ce priveste vânzarile de jucatori de baza catre alte echipe, timisorenii au ales sa nu mai comunice direct cu presa.

In consecinta, comunicatele oficiale postate pe site-ul clubului au reprezentat singura legatura dintre club si fani. Initial, perioada de întrerupere a relatiilor cu presa trebuia sa tina pâna în preziua meciului cu Unirea Urziceni. Totusi, oficialii au gasit o cale inedita de a relua comunicarea publica. Pe site-ul oficial al timisorenilor a aparut de ieri o lista cu ziaristii “agreati” de catre club, însotita de comentarii ironice ale lui Iancu. “Singurele comentarii, analize, stiri etc, pozitive sau negative, cu privire la activitatea SC Politehnica 1921 Stiinta Timisoara Invest SA, în totalitatea ei, le puteti «consuma în siguranta» daca poarta semnatura urmatorilor: (…)”, urmând o lista cu ziaristi. Pentru încheiere, Iancu precizeaza: “Restul e umplutura. O serviti pe banii dvs., pe riscul lor, pe… vorba tribunei”.

De fapt, lista care contine aproximativ o suta de nume îi cuprinde pe toti ziaristii care scriu în mod curent despre echipa banateana, mai putin doua-trei nume, ale unor jurnalisti care s-au discreditat în ochii oficialilor banateni, dar mai exista si unele omisiuni, probabil involuntare.

M-am saturat sa infirm tot felul de zvonuri. Trebuie sa se termine la un moment dat cu acest mod de a face presa. Voi vorbi doar cu cei care stiu ca nu au interese împotriva noastra.
Marian Iancu, presedinte Poli Timisoara

19 convocati pentru meciul de azi

Banatenii vor sustine azi, în deplasare, de la ora 16:00, un amical cu formatia sârba Vojvodina Novi Sad. Pentru acest joc Dusan Uhrin a convocat 19 fotbalisti: Popa, Zimmermann (portari), Badoi, Ratiu, Scutaru, Luchin, Brezinsky, Milhazes, Latovlevic (fundasi), Abiodun, Popovici, Martinez, Borbely, Aliuta, Artiom Karamyan, Arman Karamyan (mijlocasi), Ganea, Bucur si Axente (atacanti). Din lot lipsesc accidentatii Alexa, Stancu, Rusic si Cânu, iar acestora li se adauga si Daminuta.

SURSA: Prosport



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor