Iancu e supărat, dar nu se gândeşte la debarcarea lui Sabău

5Comentarii
Iancu e supărat, dar nu se gândeşte la debarcarea lui Sabău
În opinia lui Iancu, Poli s-a autodepăşit. Se pare că sosirea patronului pe malurile Begăi nu a reuşit să-i motiveze destul pe jucătorii lui Poli. Mai mult, antrenorul Sabău a vorbit după egalul cu Internaţional despre precipitarea elevilor săi, sugerând că e prea multă presiune pe ei.

Deşi publicul a cerut din nou demisia tehnicianului, Marian Iancu apreciază că nu se pune problema unei asemenea decizii. Mai mult, el a apreciat capacitatea angajatului său de a admite că a greşit. „Sabău a greşit astăzi, dar mă bucur că şi-a recunoscut eroarea. Nu se pune problema unei despărţiri, avem obiective comune pe care le vom realiza împreună. Nu sîntem printre favorite, tot ce se întîmplă acum este un plus”, a declarat Marian Iancu, miercuri seara, la postul de televiziune la DigiSport.

Sabău a subliniat din nou că vina unui meci mai puţin reuşit îi aparţine. El a fost mai nervos decât niciodată la conferinţa de presă, a recunoscut că în alcătuirea echipei uneori este mai inspirat alteori mai puţin şi a spus că dacă se impune o analiză a activităţii sale înainte de finalul campionatului atunci va accepta concluziile. „Niciodată nu o să dau vina pe jucători. Dacă avem ceva de discutat o facem în cadrul echipei, nu sunt probleme ale presei. Eu sunt antrenorul şi eu sunt responsabil de rezultatele echipei. Atât cât pot, atât cât ştiu, încerc de dimineaţa până seara să-mi fac meseria. În vară se va analiza situaţia mea, dar dacă se doreşte analiza activităţii mele mai repede atunci aşa va fi. Totuşi eu cred că am susţinerea lui Marian Iancu, sper să o mai am”, a declarat miercuri seara Sabău.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor