Iancu a renunţat la funcţia de director general al FC Timişoara

4Comentarii
Iancu a renunţat la funcţia de director general al FC Timişoara
Demisie surpriză la clubul FC Timişoara. Patronul Marian Iancu a renunţat la una dintre funcţiile deţinute, cea de director general. Se pare că decizia a fost motivată de problema finanţării datorate de autorităţile locale.

El acuză neimplicarea administraţiei în sprijinirea FC Timişoara. Ca urmare a decizei şefului Iancu, Gheorghe Chivorchian va fi cel care va coordona în continuare relaţia cu Consiliul Local şi Consiliul Judeţean. Iancu va păstra totuşi funcţia de preşedinte al Consiliul de Administraţie. “E o reorganizare a administraţiei. Autorităţile de la Timişoara trebuie să plătească banii, a contat şi ce au făcut ei. Sunt nişte nesimţiţi. Dar e doar o nouă organizare administrativă. Nu mă intersează conflictul cu administraţia locală. E problema noului director general, Gheorghe Chivorchian”, a declarat patronul clubului pentru Sport.ro. El a mai spus că firma pe care o reprezintă în acţionariatul clubului de fotbal a investit 35 de milioane de euro, dar că aceasta va continua să aducă bani la echipă. „Nu vor exista alte repercusiuni, noi trebuie să investim în echipă, suntem echipa cea mai valoroasă a campionatului”, a spus Marian Iancu.

 

 

 



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor