Agentul comunitar care era în zonă a
observat scandalul în trafic şi a chemat
imediat ajutoare. Cei doi conducători auto
şi-au măsurat puterile la semafoarele din
faţa Facultăţii de Electrotehnică.
Tinerii, ambii din Mehedinţi, conduceau, fiecare,
câte un autoturism BMW şi au oprit unul
în spatele celuilalt la semafor.
Se pare că, nervos din cauza unei incident
în trafic, unul dintre ei s-a dat jos din
maşină la celălalt cu o bâtă
de baseball. De fapt, ambii şoferi aveau în
dotare bâte.
Poliţiştii comunitari i-au ridicat şi
i-au dus la sediul instituţiei, unde Gheorghe P.,
de 25 de ani, din Drobeta Turnu Severin, şi
Nicuşor S., de 28 de ani, cu domiciliul în
acelaşi oraş, s-au ales, fiecare, cu amenzi a
câte 200 de lei, pentru scandalul provocat
în stradă.
Tot cu amenzi de 200 de lei şi tot pentru
provocare de scandal au fost sancţionaţi
alţi patru tineri, care s-au luat la ceartă
la ieşirea dintr-un club de pe strada Alba Iulia,
în noaptea de sâmbătă spre
duminică. Cei patru, din Gorj şi Hunedoara,
şi-au încheiat noaptea la sediul
Poliţiei Comunitare.
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor