Şi-a dat foc la casă pentru că s-a certat cu nevasta

Şi-a dat foc la casă pentru că s-a certat cu nevasta
Incendierea locuinţelor devine sport naţional în Timiş. De la începutul anului şi până acum doi bărbaţi şi-au dat foc la case intenţionat. Unul dintre ei bolnav psihic şi celălalt ameţit de aburii alcoolului şi supărat foc pe nevastă.


Ultima idee de acest fel i-a venit unui bărbat din
localitatea Dudeşti de lângă
Făget. După ce a dat peste cap mai multe
pahare cu alcool şi s-a ameţit bine omul a
început să se certe cu nevasta. De aici
până la scandal şi ameninţări
a mai fost doar un pas şi femeia a ajuns în
stradă, împreună cu cei doi copii.


La câteva minute de la scandal soţul ei a
mers la un vecin pe care l-a rugat să cheme
pompierii pentru că
îşi va da foc la casă. Zis şi
făcut. Bărbatul
şi-a incendiat locuinţa
şi s-a făcut nevăzut.


La faţa locului au ajuns două autospeciale
din cadrul Formaţiunii de
Pompieri Lugoj şi o
autospecială din cadrul Primăriei
Bethausen
împreună cu
pompierii voluntari, care au
reuşit să stingă flăcările.
Poliţiştii îl
caută acum pe piroman pentru a-l cerceta pentru
incendiere şi distrugere.

Pompierii, salvarea şi poliţia puse pe jar
de un piroman, în Timiş
 Piroman Ortisoara | Video



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !