Hussein se întoarce în faţa judecătorilor

Saddam Hussein
Saddam Hussein
IRAK – Saddam Hussein şi alţi şase acuzaţi de genocid se întorc astăzi în faţa judecătorilor. Cei şapte sunt inculpaţi în procesul privind uciderea în masă a kurzilor, in perioada 1987-1988.

Operaţiunea, numită Anfal s-a soldat cu moartea a peste 180.000 de kurzi şi s-a bazat pe folosirea armelor chimice. Acuzarea susţine că are documente care probează clar implicarea directă a fostului dictator irakian.

Procurorul şef, în acest dosar a declarat pentru Reuters că se află în posesia unor casete audio şi a unor documente ce dovedesc că fostul lider irakian a ordonat personal masacrarea etnicilor kurzi în nordul Irakului în anii ’80. Este vorba de înregistrări ale discuţiilor purtate la Bagdad de Saddam cu importanţi oficiali din partidul Baas.

Într-una dintre aceste conversaţii, fostul preşedinte afirmă că ei se vor folosi arme chimice numai cu aprobarea sa.

Acuzarea va prezenta casetele la tribunal, iar judecătorii le vor analiza şi va decide dacă vor fi acceptate ca dovezi. Dictatorul şi complicii lui se apără acum spunând că Anfal a fost o operaţiune militară legitimă împotriva miliţiilor kurde care au luptat alături de Iran în războiul dintre 1980 şi 1988.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor