În data de 15 iulie, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Grupului de Lucru Furturi din Locuinţe şi Societăţi Comerciale au identificat o persoană suspectată de comiterea unui furt din locuinţă.
În noaptea de 9 spre 10 iulie, G. Didi, de 33 de ani, din Timişoara, ar fi pătruns, pe fereastra lăsată deschisă, într-o locuinţă, situată pe strada Hebe, de unde a sustras 500 de lei şi mai multe bunuri (portofel, ceas, telefon mobil). Prejudiciul produs persoanei vătămate este estimat la 1000 de lei.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi introdus în arestul I.P.J. Timiş. Cercetările continuă în vedere documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului şi recuperării prejudiciului cauzat.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează cercetări faţă de un tânăr de 20 de ani, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de furt. În noaptea de 14 spre 15 iulie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Rurale Peciu Nou, au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat a încercat să sustragă un autoturism de pe raza localităţii Sânmartinu Sârbesc. Deplasându-se la faţa locului, l-au depistat pe C. Ion, de 20 de ani, din localitatea Voiteg, suspectat de comiterea faptei.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că tânărul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi încercat să sustragă un autoturism care se afla parcat în faţa unui imobil şi avea cheile în contact.
Suspectul, pentru a nu fi auzit de proprietar, a împins autoturismul spre carosabil, însa la un moment dat a fost observat de proprietar, care a şi anunţat poliţiştii.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de furt calificat, tânărul fiind reţinut pentru o perioadă de 24 de ore.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, cu suspectul în stare de libertate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!