Horia Brenciu a impartit tricouri si cani la concertul sau din Timisoara

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
Horia Brenciu a impartit tricouri si cani la concertul sau din Timisoara
Fanii timişoreni ai lui Horia Brenciu au avut parte marţi seara, în incinta Filarmonicii Banatul, de un concert exploziv susţinut de binecunoscutul muzician alături de HB Orchestra, care s-a bucurat de un succes deosebit.

Timişoara a fost al doilea oraş inclus în turneul naţional Fac ce-mi spune inima, care a debutat în 23 aprilie la Craiova şi care cuprinde 20 de opriri. Chiar dacă biletele pentru concertul din oraşul nostru au costat 125 de lei, sala Filarmonicii Banatul a fost arhiplină marţi seara, unde Horia Brenciu a demonstrat încă o dată că este un entertainer de succes.

Ca de obicei, printre o sumedenie de cover-uri din diverse perioade, muzicienii au abordat şi câteva compoziţii proprii, inclusiv aceea care a dat titlul acestui turneu naţional care spune că „Marea-i albastră…/Tu eşti frumoasă/ Asta-mi spune inima“. Vedeta serii a coborât printre spectatori unde a împărţit tricouri şi căni, iar după spectacol s-a fotografiat alături de cei care şi-au manifestat această intenţie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !