Hillary Clinton vrea destituirea lui Rumsfeld

Hillary Clinton vrea destituirea lui Rumsfeld
Comisia senatorială pentru Forţele Armatei din cadrul Congresului Statelor Unite îi face zile grele secretarului Apărării, Donald Rumsfeld, pentru proasta gestionare a conflictelor din Irak şi Afganistan.

Cel mai dur atac a venit, însă, din partea senatorului democrat de New York, Hillary Clinton, soţia fostului preşedinte Bill Clinton. Aceasta, care este considerată de observatori drept un posibil candidat în cursa pentru Casa Albă în alegerile din 2008, consideră că preşedintele George W. Bush ar trebui să îl demită pe şeful Pentagonului.

Fosta prima doamnă l-a acuzat pe Donald Rumsfeld de incompetenţă, precizând însă că eşecul a fost provocat, în principal, de erorile de strategie comise de actuala administraţie. Irakul continuă să fie sfâşiat de violenţe, aflându-se în pragul războiului civil, au declarat doi înalţi responsabili militari americani ai Pentagonului. Şeful Comandamentului Central, generalul John Abizaid, în a cărui arie de responsabilitate se află şi Irakul, consideră că peste 100 de oameni sunt ucişi zilnic în această ţară.

Rumsfeld a încercat să fie audiat de Senat în plen, dar Hillary Clinton a insistat ca şeful Pentagonului să fie adus în faţa Comisiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor