Hezbollah-ul a ucis o arădeancă

3Comentarii
Hezbollah-ul a ucis o arădeancă
Susana Lehoczki, din Nădlac, a pierit la Haifa, în mijlocul bombardamentelor.

De aproape doi ani, Susana Lehoczki, din Nădlac, muncea la Haifa, în Israel, la o familie de bătrâni bolnavi, pe care-i îngrijea. Avea 52 de ani şi a decis să plece din ţară după o sumă întreagă de nemulţumiri de ordin profesional. Soţul său, Ioan Lehoczki (57 de ani), ne-a povestit: „Suzi a lucrat ani de zile la Agenţia Loto Prono din Nădlac. Era însă tare nemulţumită de cum era plătită, de normele mari impuse de la centru, de faptul că mereu era în pericol să nu-şi ia nici măcar salariul de bază judecând după cât li se cerea să facă; mai mult, lucra, de multe ori, până noaptea târziu pentru a sfârşi hârţoagele care i se cereau… Şi atunci a plecat, printr-o agenţie de plasare a forţelor de muncă, în Israel. A ajuns la o familie de bătrâni din Haifa, cu care se obişnuise şi unde îi plăcea foarte mult. Dar zona aceea de conflict a ucis-o. A murit luni seara, după o zi în care au avut loc, în imediata apropiere a casei în care locuia, şapte bombardamente. Al optulea i-a fost fatal…”

Cu o zi înainte, duminică, Susana Lehoczki vorbise la telefon, pentru ultima oară, cu soţul ei. Îl sunase aşa cum o făcea de cel puţin două ori pe săptămână. Era agitată şi spunea că-i este frică, foarte frică. Spunea că sentimentul pe care îl are atunci când se dau alarme, respectiv când se bombardează, efectiv, este unul de gâtuire; simţea că-i stă inima în loc, că nu mai poate respira… În cele din urmă, groaza a ucis-o. Luni, după o zi cu şapte bombardamente trăite pe viu sau, mai bine zis, „văzute pe fereastră”, vorba lui Ioan Lehoczki, Susana a făcut un infarct şi a căzut pe jos. „A murit de frică” – ne-a spus, cu lacrimi în ochi, soţul său, căruia lacrimile îi inundă ochii din cinci în cinci minute…

„Am înlemnit cu telefonul în mână”
Profund marcat, soţul româncei dispărute pe fondul unui război care nu-i aparţinea şi unde ajunsese doar de nevoie, ne-a relatat: „Am aflat că Suzi a murit (în condiţiile în care în viaţa ei nu avusese vreo boală, cu atât mai puţin vreo afecţiune a inimii), prin telefon. La 11 kilometri de Haifa lucrează o cunoştinţă de-a noastră, tot de aici, din Nădlac, cu care soţia mea mai ţinea legătura. Aceasta a sunat-o pe Suzi, cum o făcea mai mereu, s-o întrebe de una, de alta… Nu a găsit-o însă, iar bătrânul la care locuia i-a spus că soţia mea a murit de inimă, după bombardamentul care tocmai avusese loc. După aceea, prietena aceasta m-a sunat şi mi-a spus. Mai târziu, când consulul general al României la Tel Aviv, Anton Diaconeasa, m-a sunat şi el, pentru a-mi aduce la cunoştinţă tragedia, eu ştiam deja. Am fost distruşi toţi. Şi trăim o dramă incomensurabilă, atât eu cât şi copiii mei (Ioan, de 30 de ani şi Iarmila, de 26 de ani). Suzi nu s-a dus acolo din joacă, ci pentru a ne ajuta. S-a dus ca toţi românii aflaţi acolo: din necesitate şi chiar din disperare… Şi acum, această aşteptare dureroasă ne ucide…”

Aşteptare fără sfârşit
Trupul româncei nu a ajuns încă în România. Consulul Diaconeasa a anunţat familia îndoliată că Haifa este considerată o zonă „caldă”, de conflict, fapt pentru care nici o maşină mortuară nu se poate deplasa până la morga spitalului de acolo pentru a prelua şi duce trupul la Tel Aviv, de unde să fie îmbarcat pe o aeronavă şi transportat la Bucureşti, respectiv la Nădlac. „Consulul însă a fost foarte omenos, a adăugat Ioan Lehoczki. Mi-a promis personal că va face tot ce-i stă în puteri să ne-o trimită pe Suzi acasă. În tot acest timp, noi suntem devastaţi. Numai cine nu trece prin aşa ceva nu poate pricepe ce simţim noi în suflete, ce durere… Să ştim că e moartă undeva unde nu se poate ajunge nici măcar cu o maşină mortuară şi să nu ştim când vine… să ştim că aşteptăm să avem o înmormântare… parcă e un coşmar, un vis teribil…”

Unii vin acasă, alţii…
Cazul româncei din Nădlac care a pierit la Haifa în acest fel este singular, deocamdată. Practic, a fost victima colaterală a unui război care nu-i aparţinea şi pe care-l ura cu toată fiinţa, judecând după spusele soţului său, care ne-a relatat câteva dintre convorbirile telefonice avute pe această temă cu soţia sa.
O parte dintre românii care lucrează în Israel au hotărât să vină acasă, după ultimele evenimente, în timp ce alţii, care speră în fiecare moment ca totul să se termine şi să nu li se întâmple nimic rău, nu aleg calea reîntoarcerii. Pe riscul propriu…

„Trist este, a mai spus Ioan Lehoczki, că după ce am vorbit cu ea duminică, după ce am văzut cât de înspăimântată este, ca mai toată lumea de acolo, de fapt, am sfătuit-o să sune la Ambasada noastră şi să ceară sfatul unui avizat dacă este înţelept să mai rămână acolo sau să vină acasă. A zis că aşa va face… dar nu a mai apucat… Tocmai îmi povestise, cu voce tremurândă, că la Haifa au fost bombardate rafinăria şi gara şi că au murit oameni. Şi că mai mor încă… Suntem o familie distrusă…”

Eugenia Pantea



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor