Hayssam reclama autoritaţile române la CEDO

1Comentariu
Hayssam reclama autoritaţile române la CEDO
Avocatul israelian Martin Mordechai Tzivin – angajat de familia sirianului Omar Hayssam – a înaintat Curţii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg o plângere în care arata încalcari ale drepturilor clientului sau de catre autoritaţile române, se arata într-un comunicat.

În opinia apararii, este încalcat dreptul la viaţa al lui Hayssam, operat recent de cancer de colon.

Avocatul Martin Mordechai Tzivin reclama “grave încalcari ale drepturilor omului constatate în dosarele instrumentate de autoritaţile române împotriva lui Omar Hayssam”.

Concret, avocatul reclama încalcarile articolelor 2, 3, 5 şi 6 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, susţinând ca acestea “ar contrasta cu eforturile depuse de statul român în vederea aderarii la Uniunea Europeana”.

Avocatul israelian Tzivin, cu cetaţenie americana, susţine ca, deşi are o vasta experienţa în ţari precum Bolivia, Cuba, Venezuela sau Rusia, nu a mai întâlnit o asemenea atitudine din partea autoritaţilor.

“Dreptul la viaţa al oricarei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzata cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionata cu aceasta pedeapsa prin lege”, se arata într-un comunicat.

Potrivit articolului 2 din Convenţia Europeana, moartea nu este considerata ca fiind cauzata prin încalcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesara la forţa: “pentru a asigura apararea oricarei persoane împotriva violenţei ilegale; pentru a efectua o arestare legala sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute; pentru a reprima, conform legii, tulburari violente sau o insurecţie”.

De asemenea, articolul 3 din Convenţie – conform caruia nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante – ar fi fost încalcat de catre autoritaţile române în cazul Omar Hayssam, inculpat pentru fraude şi pentru implicare în rapirea a trei jurnalişti români, la Bagdad.

Articolul 5 din Convenţie arata ca “orice persoana are dreptul la libertate şi la siguranţa”. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa daca a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritaţii judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a banui ca a savârşit o infracţiune sau când exista motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sa savârşeasca o infracţiune sau sa fuga.

În opinia avocatului, arestarea lui Hayssam a fost luata într-un dosar în care era cercetat pentru frauda, însa a fost anunţata de şeful statului ca având legatura cu rapirea jurnaliştilor români. Ulterior, judecatorii bucureşteni au apreciat ca nu se impune arestarea lui Hayssam în cazul fraudei, însa sirianul fusese arestat deja pentru terorism, în legatura cu eventuala implicare a sa în rapirea jurnaliştilor români.

Potrivit articolului 5 din Convenţie, “orice persoana care este victima unei arestari sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii”.

Totodata, avocatul invoca încalcarea articolului 6 care arata ca “orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanţa independenta şi imparţiala, instituita de lege, care va hotarî fie asupra încalcarii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzaţii în materie penala îndreptate împotriva sa”.

Apararea mai arata ca orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovaţia sa va fi legal stabilita.

În plângerea adresata CEDO, avocatul Martin Mordechai Tzivin arata, printre altele, ca Omar Hayssam a fost prezentat ca inamicul public numarul unu, înainte sa existe o sentinţa de condamnare definitiva şi ca, deşi s-a plâns de probleme de sanatate, nu a fost tratat. Avocatul mai reclama faptul ca aparatorii sai nu au putut participa (aşa cum prevede alieatul d, al articolul 6 din Convenţie) la audierea martorilor acuzarii.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor