Harlem Globetrotters, locul secund în topul popularităţii brandurilor din Statele Unite

1Comentariu
Harlem Globetrotters, locul secund în topul popularităţii brandurilor din Statele Unite
Harlem Globetrotters încasează 85 de milioane de dolari pe an, mai ales din turneele internaţionale. Meciurile din afara Americii reprezintă doar 25% din program, însă generează jumătate din veniturile anuale ale lui Harlem.

Harlem Globetrotters ocupă locul secund în topul popularităţii brandurilor din Statele Unite. Baschetbaliştii magicieni îl urmează pe Michael Jordan şi sunt peste cel mai bogat sportiv al lumii, Tiger Woods. Spectacolele de baschet şi vodevil oferite de Globetrotters sunt savurate pretutindeni cu casa închisă. Dacă în America preţul mediu al unui bilet este de 70 de dolari, în Anglia el va ajunge la 200 de dolari pe stadionul “Wembley”, pe 18 mai 2008.

Afacerea Harlem a crescut considerabil dupa 1993, an în care compania cu acelaşi nume a fost cumpărată cu 6 milioane de dolari de un grup de investiţii american. În doar trei ani, compania şi-a triplat veniturile, iar încasările din merchandising au devenit principalul punct de reper al business-ului. Harlem are o băutură oficială şi vinde tot ce se poate vinde: de la mingi şi tricouri, până la pălării şi fotografii. Principalii săi competitori în industria de entertainment sunt deosebit de puternici: ligile profesioniste de baschet şi fotbal american, dar şi show-urile de wrestling din Statele Unite.

Globetrotters au însă un mare avantaj: ei ofera spectacol pentru întreaga familie, iar părinţii şi copiii se bucură la fel de mult de fiecare dată când îi văd.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor