Handbal Club Politehnica: trei reprize pentru o victorie amicala

De M. Hoster
Reactualizat la:
Handbal Club Politehnica: trei reprize pentru o victorie amicala
Handbal Club Politehnica: trei reprize pentru o victorie amicala
ASCH Politehnica Timişoara a susţinut miercuri seara o nouă partidă amicală. A fost returul meciului susţinut săptămâna trecută la Oroshaza. După trei reprize ale meciului desfăşurat la Sânnicolau Mare, Timişoara a câştigat cu scorul de 42 – 41.

CH Politehnica a învins în amicalul de miercuri, de la Sânnicolau Mare, cu Oroshaza, scor 42-41. Ambele părţi au remarcat utilitatea partidei şi faptul că s-a jucat la un nivel foarte bun al acestei perioade de pregătiri. S-au jucat trei reprize de câte 30 de minute. La capătul primei părţi, maghiarii conduceau cu 14-11, după repriza a doua tot oaspeţii aveau avantaj, 29-28, iar la capătul celui de-al treilea interval s-a ajuns la scorul 42-41 pentru timişoreni.

Principalii marcatori ai jocului, pentru Politehnica, au fost Petkovic – 9 goluri, Kaftin 7 şi Chikovani 5.

Următoarele meciuri amicale pentru alb-violeţi vor fi săptămâna viitoare, în 22 şi 23 august, la Timişoara. Adversară va fi Radnicki Kragujevac (Serbia), antrenată în momentul de faţă de fostul tehnician al bănăţenilor, Nedeljko Vuckovic.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor