Halloween-ul la timişoreni

3Comentarii
Halloween-ul la timişoreni
Timişoara - Sărbătoarea importată din Statele Unite se pare că se bucură de din ce în ce mai multă populariate în Timişoara. Mai multe cluburi din oraş au pregătit tinerilor petreceri tematice de Halloween.

Noaptea strigoilor, vrăjitoarelor şi fantomelor va fi sărbătorită cum se cuvine la Timişoara! Pentru cei mici, Miniclub organizează cea mai înfricoşătoare petrecere a anului, din care nu vor lipsi costumaţiile inedite şi buna-dispoziţie. Totul de la ora 19, evenimentul fiind destinat copiilor peste 4 ani. O petrecere asemănătoare va avea loc şi în Kid’s Land, de la ora 18. Nici Cărtureştiul nu se lasă mai prejos cu această ocazie, ci pregăteşte timişorenilor o seară ca în filmele horror, cu…poveşti înfricoşătoare. Întâlnirea din 31 octombrie, din Iulius Mall, va sta sub semnul Halloween-ului – se vor citi poveşti de groază, iar pe final de seară un concurs de dovleci sculptaţi şi felinare inedite va întregi atmosfera. De la ora 18. Cât despre cluburi, nici acestea nu puteau lipsi din peisajul distracţiei urbane. Music Box-ul de pe strada Mărăşeşti va oferi vizitatorilor, pe lângă atmosfera specifică sărbătorii americane, premii pentru originalitatea măştilor şi a machiajului şi chiar şi posibilitatea de a participa la o tombolă, pentru cei care fac consumaţie de minim 10 lei. Iar No Name, barul preferat al studenţilor, va găzdui petrecerile Halloween Hot Salsa Weekend! Concursul de dans se va desfăşura în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, la NH Hotel, şi va reuni nume mari ale dansului sportiv din Brazilia, Cuba, Bolivia, Spania şi Germania. After-party-urile se vor desfăşura în No Name, iar pe lângă concursul propriu-zis, orice iubitor de dans latin din Timişoara va putea să ia lecţii de salsa, să simtă vibraţiile muzicii latino sau, dacă e mai reţinut, să privească show-ul pe care îl vor face talentaţii dansatori. La programul care se anunţă, singura grijă a timişorenilor ar trebui să fie alegerea costumaţiei de rigoare. Happy Halloween!



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor