H5N1: Cinci morti in Azerbaidjan

H5N1: Cinci morti in Azerbaidjan
Gripa aviară face victime în Azerbaidjan, unde s-au înregistrat cinci noi decese. Patru dintre victime erau dintr-un sat din sud-estul ţării, iar a cincea dintr-un oraş din vest.

Ştirea a fost confirmată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care a anunţat că testele trebuie să stabilească dacă victimele s-au infectat de la păsări moarte sau vii.

Un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a spus că în Azerbaidjan nu există semne că virusul s-ar transmite de la om la om. Pentru moment, sursa infectării nu a fost stabilită. Azerbaidjanul se află la limita dintre Europa şi Asia, unde s-au înregistrat cele mai multe decese.

În paralel, autorităţile din Pakistan au confirmat că virusul depistat luna trecută la două crescătorii de păsări era de tipul H5N1, înalt patogen. Şi Egiptul a raportat un nou caz suspect de îmbolnăvire la om. Între timp, experţi din Statele Unite au estimat că epidemia de gripă aviară va izbucni pe teritoriul american până la sfârşitul anului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !