Guvernul o dă la întors cu ordonanţa care lăsa fără ajutoare de încălzire 4.000 de familii din Timişoara

2Comentarii
Guvernul o dă la întors cu ordonanţa care lăsa fără ajutoare de încălzire 4.000 de familii din Timişoara
Reprezentanţii Executivului s-au răzgândit şi vor acorda ajutoare de încălzire şi persoanelor care au un venit cuprins între 425 de lei şi 615 lei pe membru de familie. Săptămâna trecută, viceprimarul Sorin Grindeanu anunţa că aproximativ 4.000 de familii din Timişoara nu vor primi ajutorele de la stat deoarece Guvernul a redus plafonul.

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a anunţat că premierul interimar, Emil Boc, va depune un amendament la ordonanţa dată tot de Guvernul condus de el, prin care va mări plafonul de venit pe membru de familie pentru acordarea ajutoarelor de stat.

„Domnul prim-ministru interimar (Emil Boc – n.r.), în această săptămână, va depune un amendament la ordonanţa care stabilea procentul de compensare la încălzire în funcţie de venitul pe membru de familie, amendament care se referă la menţinerea plafonului la valoarea anului trecut, adică la 615 lei”, a spus Băcală.

 

Anunţul lui Băcală îl surprinde pe primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, care susţine că se va interesa dacă s-a schimbat ceva în ordonanţa dată de Guvern.

„E 425 de lei în textul actului guvernamental al lui Boc. În orice ţară civilizată se respectă un act normativ. Numai la noi una se spune şi alta se cere. Nu ştiu. O să văd, o să mă interesez, joi voi fi la Bucureşti şi pe această temă”, a spus Ciuhandu.

Primarul susţine că municipalitatea nu se poate abate de la lege, până la modificarea actualei ordonanţe care stabileşte plafonul de venit pe membru de familie pentru cei care solicită ajutoare de încălzire.

„Urma ca Parlamentul să voteze această majorare a plafonului pentru subvenţie pentru că Guvernul, iniţial, a tăiat-o. Cred că domnul prefect ar trebui să se intereseze în primul rând la Parlament şi la parlamentarii de Timiş şi Timişoara să voteze cât mai repede această majorare ca să intrăm pe legalitate. Pentru că, dacă o să vină Curtea de Conturi şi noi o să facem plăţi pe ordonanţe care prevăd alte sume, ordonatorul de credit poate să o păţească”, a mai afirmat primarul Timişoarei.

Ciuhandu le recomandă timişorenilor care au un venit de 615 lei să îşi ridice formularele pentru solicitarea ajutorului de încălzire, chiar dacă Primăria Timişoara nu le poate încă acorda aceste subvenţii.

„Oamenii pot veni să îşi ridice formularele, doar că nu vor putea primi cei care au un venit de 615 lei pe membru de familie până când nu se modifică această ordonanţă. Dar se pot înscrie ca şi persoane îndreptăţite la cele 16 puncte ale Coltermului şi dacă se modifică ordonanţa o să le dăm cât au dreptul”, a concluzionat primarul.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor